”D-aia jucăm de doi ani în play-out! Unii nu vor mai reveni din vacanță!”. Mircea Rednic, mai furios ca niciodată
27.05.2019, 23:45VIDEO FC Botoșani - Dinamo 1-0 | Mircea Rednic (57 de ani) a fost extrem de supărat pe jucătorii săi la finalul partidei de la Botoșani. Tehnicianul roș-albilor a spus că nu le înțelege atitudinea unora dintre jucători și că ”va tăia” în carne vie din sezonul ce va urma.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
”M-a deranjat atitudinea noastră de azi. Poți să pierzi, dar nu cum am pierdut noi la Botoșani. Dacă n-am greșit la pase...Din apărare, la mijloc, de la mijloc, în atac, am făcut atâtea greșeli fără presiune. Ei au jucat mai inteligent ca noi și trebuie felicitați.
Grigore trebuia să fie mult mai prezent în meci. Eu l-am susținut, mai ales că vine și Europeanul U21. De aceea am schimbat și sistemul, ca să joace toți. Aș fi vrut să joc cu tinerii, dar nu am putut pentru că au meci sâmbătă, cu Viitorul”, a spus Rednic, supărat, la flash-interviul acordat în cadrul emisiunii ”Fotbal Club”.
”Puriul” a mai spus că jucătorii le-au rămas datori fanilor, dar și culorilor pe care le reprezintă.
”Unii nu se vor mai întoarce din vacanță! Dacă nu înțeleg că trebuie să-ți respecți clubul, suporterii, atunci e o problemă. Și trebuie să te respecți și pe tine. Cu atitudinea asta, nu vor mai avea șanse să continue și la anul.
D-aia jucăm de doi ani în play-out! Pentru că nu avem jucători ambițioși, care să-și dorească mai mult”, a mai spus Rednic, la Digi Sport.
VIDEO cu rezumatul partidei Botoșani - Dinamo
Etichete: mircea rednic , botosani dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...