Video Cuvântul folosit de Adi Popa pentru a descrie comportamentul lui Gigi Becali
articol scris de Digi Sport16.11.2022, 16:10
Adi Popa (34 de ani), în prezent jucător la CSA Steaua, a avut două mandate la FCSB, desfășurate în moduri diametral opuse.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Dacă primul, din perioada iulie 2012 - ianuarie 2017, a adus multe satisfacții profesionale, în al doilea, august 2019 - august 2020, jucătorul a trăit mai multe dezamăgiri.
Adi Popa, despre al doilea mandat de la FCSB
Adi Popa a catalogat drept ”dezamăgitor” modul în care s-au comportat cu el cei din conducerea clubului, cu referire clară la Gigi Becali, cel care l-a băgat inclusiv în șomaj tehnic în primăvara lui 2020.
”Momentele bune nimeni nu le va putea șterge, au fost cele mai frumoase din carieră, cu siguranță. La mine, nu s-a schimbat nimic, din contră, chiar eu am făcut sacrificii și am renunțat la o parte mare de bani, să mă întorc și să joc.
Felul de a se comporta al celor de acolo față de mine, dezamăgitor. Nu mă așteptam să găsesc ce am găsit. După trei ani, se mai schimbă oamenii”, a declarat Adi Popa, la Liga Digisport.
Adi Popa regretă că s-a întors la FCSB
În același timp, Adi Popa a recunoscut că regretă că a plecat de la Reading.
”Nu am avut răbdare să stau acolo și să aștept, din dorința de a ajunge la echipa națională. După ce am plecat, toți jucătorii care erau pe post cu mine s-au accidentat. N-am fost inspirat.
Apoi am fost și mai neinspirat și m-am întors în România. Dacă aș fi stat acolo, cu siguranță aș fi prins meciuri. Venind de aici, unde jucam 50-60 de meciuri pe sezon, m-am dus acolo și m-am trezit că jucam 17-18, nu toate titular. N-am avut răbdare. Mă așteptam să joc titular”, a spus Adi Popa.
VIDEO cu declarațiile lui Adi Popa:
Etichete: gigi becali , adi popa , adi popa fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...