Cum vrea să dea lovitura Iorgulescu și să câștige iar alegerile LPF
19.10.2017, 18:05Gino Iorgulescu, actualul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, speră la al doilea mandat în fruntea Ligii 1, și tocmai de aceea, în vederea alegerilor programate pentru luni, 23 octombrie, face tot posibilul pentru a-i convinge pe votanți că merită încrederea.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fostul mare fotbalist a specificat, în cadrul unei conferințe de presă, pe care a susținut-o joi la sediul LPF, că, printre altele, va propune și schimbarea sistemului competițional. Iorgulescu nu este mulțumit de actualul sistem, cu play-off și cu play-out, pe care nu l-a acceptat de la început.
”Ne gândim să schimbăm sistemul. Putem face cu 16 sau cu 12 echipe, altfel nu se poate. Nu s-ar termina în acelaşi timp competiţiile dacă am alege alte variante”, a precizat Iorgulescu.
Iorgulescu a oferit, tot astăzi pentru Digi Sport un amplu interviu, în care a explicat ce conţine programul său pentru următorii patru ani, cum vrea să crească veniturile cluburilor şi cum vrea să le ajute să treacă la un nou nivel din punct de vedere financiar, al marketingului, al desfăşurării activităţii la nivel de juniori.
De asemenea, Gino vrea ca LPF să aibă drept de veto în Comitetul Executiv pe probleme legate de Liga 1, dar şi un reprezentant în comisia de delegări a arbitrilor la meciurile din primul eşalon fotbalistic.
Etichete: gino iorgulescu , alegeri lpf , gino iorgulescu alegeri lpf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...