Exclusiv Cum vrea Becali sau deloc: decizia luată de FCSB în cazul lui Alex Chipciu
articol scris de Digi Sport22.05.2024, 20:08
Alex Chipciu (35 de ani) este dorit de Gigi Becali (65 de ani) la FCSB, dar nu în orice condiții.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gigi Becali a anunțat că-l ia pe Alex Chipciu, care mai are un an de contract cu ”U” Cluj, doar dacă rămâne liber.
Gigi Becali nu vrea să dea bani pe Alex Chipciu
Patronul FCSB-ului este hotărât să nu dea niciun ban pe Alex Chipciu, care ar dori să revină la FCSB și este optimist că-i va convinge pe cei din conducerea lui ”U” Cluj să-i permită să plece liber de contract.
”Îl vreau pe Chipciu. Tratativele sunt că el, dacă rămâne liber, îl luăm. Nu pot să dau bani pe jucător de 35 de ani.
El a zis că încearcă, pentru că are o relație bună cu clubul”, a spus Gigi Becali, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
David Kiki a semnat cu FCSB. Poate urma Daniel Popa
La FCSB, cu care a semnat deja David Kiki, poate ajunge și Daniel Popa, colegul lui Alex Chipciu de la ”U” Cluj, în schimbul căruia Gigi Becali e dispus să plătească 200.000 de euro.
”Deocamdată, ăștia doi sunt, Kiki și cu Popa. Popa este pariul meu, o să vedem. Nu costă mult, e pariul meu. Mie-mi plăcea de Popa de când era la Dinamo”, a declarat Gigi Becali.
Etichete: gigi becali , alex chipciu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...