Cum s-a ajuns la situaţia în care Chipciu a fost declarat liber de contract şi imediat a semnat tot cu CFR Cluj
articol scris de Digi Sport09.09.2021, 12:05
Relaţia lui Alex Chipciu cu CFR Cluj nu a fost deloc una liniştită, mai ales în ultima perioadă. Fotbalistul are de luat restanţe de 260.000 de euro, iar Dan Petrescu nu l-a trecut pe listele UEFA, respectiv Liga 1.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Totuşi, ardelenii l-au introdus până la urmă pe Chipciu pe lista trimisă la LPF, dar într-un mod surprinzător. Pentru că nu s-a aflat între cei 25 de fotbalişti ale căror nume le-a trimis CFR la Ligă la finalul perioadei de transferuri, el nu mai putea fi adăugat acolo până la iarnă, fiind sub contract. Pentru că aşa prevede regulamentul. Dar tot regulamentul prevede că o echipă poate adăuga pe listă un jucător nou transferat.
Acesta este motivul pentru care Comisia FRF, care altfel tărăgănează la nesfârşit luarea unor astfel de decizii, l-a declarat jucător liber pe Chipciu. Şi chiar dacă acest lucru s-a întâmplat după încheierea perioadei de transferuri, Alex a putut semna un contract nou pentru că depusese dosarul înainte de 6 septembrie.
Chipciu a fost declarat liber de Comisia Naţionala de Solucţionarea Litigiilor pe 8 septembrie
Alexandru Chipciu a depus memoriu împotriva lui CFR Cluj după plecarea lui Marius Şumudică, iar verdictul final al speței a fost anunțat miercuri.
”FC CFR 1907 CLUJ SA vs. CHIPCIU MIHAIȚĂ ALEXANDRU – Încetare raporturi contractuale. Admite cererea formulată de reclamant.
Constată încetarea raporturilor contractuale prin acordul părților începând cu data de 08.09.2021. Definitivă. Pronunțată azi, 08.09.2021, în ședință nepublică, la sediul LPF”, se arată în decizia CNSL.
Etichete: alex chipciu , contract chipciu , chipciu cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...