Cum au încercat suporterii să îl convingă pe Edi Iordănescu să rămână la FCSB! Ce le-a transmis antrenorul
articol scris de Digi Sport16.11.2021, 16:44
Despărțirea lui Edi Iordănescu de FCSB a stârnit un adevărat scandal în fotbalul românesc. Antrenorul a ales să își încheie contractul cu formația patronată de Gigi Becali, după ce finanțatorul l-a criticat în mai multe rânduri, atât pe el cât și jocul echipei.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Situația a degenerat până când suporterii formației au decis să se implice direct, în frunte cu Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord.
Cum au încercat suporterii să îl convingă pe Edi Iordănescu să rămână la FCSB! Ce le-a transmis antrenorul
Suporterii de la FCSB au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-l convinge pe Edi Iordănescu să continue la formația roș-albastră.
Imediat cum au aflat din presă că antrenorul a decis să se despartă de FCSB, suporterii au decis să se strângă într-un număr cât mai mare și să meargă la locuința tehncianului pentru a-l convinge să se răzgândească.
Totuși, potrivit AS.ro, Edi Iordănescu le-ar fi transmis că orice s-ar întâmpla nu va reveni asupra deciziei sale pentru că acest lucru ar însemna să își piardă demnitatea, mai ales după schimbul de replici pe care l-a avut cu Gigi Becali.
Momentul în care Edi Iordănescu a cedat: "A spus că face ceva pe contractul meu! Înseamnă că nu dai doi bani"
Fostul antrenor al vicecampioanei dezvăluie că declarația patronului care a pus capac și l-a determinat să trimită o notificare către club privind încălcarea clauzelor din contract a fost atunci când Becali a declarat la Digi Sport că "fac ceva pe contractul lui Edi Iordănescu".
”Am acceptat că patronul poate ce face cu banii dânsului, chiar dacă în spate sunt milioane de suporteri și trebuie să țină cont de acest lucru. Trebuia să nu uite că mi-a făcut o promisiune clară. N-am avut nicio problemă cu reacțiile dânsului și criticile sale, chiar dacă m-a deranjat. Aș fi acceptat în continuare multe pretenții ale dânsului, multe critici, mi le-aș fi însușit atât timp cât nu era vorba de jucători. Ce m-a deranjat foarte tare și a făcut să am acea reacție cu notificarea prin avocați a fost când a spus că face ceva pe contractul meu.
Eu am luat-o personal, era vorba de înțelegerea noastră, de cuvântul nostru, de promisiunea făcută. Când spui asta, înseamnă că efectiv nu dai doi bani pe tot ce am vorbit și pe tot ce ne-am înțeles. E vorba de cuvânt, de onoare, că ne-am făcut niște promisiuni și că am fost sunat, nu m-am propus! Am fost convins să vin și în acel moment am simțit nevoia să iau o poziție. Am făcut acea adresă care a fost una constructivă în care am spus că nu înțeleg acea ieșire”, a declarat Edi Iordănescu la emisiunea Fotbal Club.
Etichete: suporteri , edi iordanescu , gigi becali , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...