Cum arată lista de jucători pe care Gigi Becali ar vrea să îi transfere la FCSB
articol scris de Digi Sport16.11.2022, 12:11
Cu 12 transferuri făcute în vara acestui an, FCSB vrea să continue mișcările și în perioada de mercato din iarnă, iar Gigi Becali (64 de ani) are trei nume pe lista sa de achiziții.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cum arată lista de jucători pe care Gigi Becali ar vrea să îi transfere la FCSB
Gigi Becali vrea să facă mai multe mutări în perioada de iarnă, iar nume precum Marco Dulca, Rachid Bouhenna, Bogdan Rusu sau Radu Boboc au șanse mari să plece de la FCSB după doar câteva luni. Totodată, afaceristul vrea să puncteze și la capitolul sosiri și ar avea deja o listă cu fotbaliștii pe care îi vrea la clubul său.
Este vorba despre Bogdan Țîru (28 de ani, Jagiellonia), Juan Bauza (26 de ani, U Craiova 1948) și Arnold Garita (27 de ani, FC Argeș). Toți trei jucători sunt sub contract în momentul de față, astfel că rămâne de văzut pe cine poate convinge Gigi Becali în următoarea perioadă.
- 500.000 de euro este cota de piață a lui Bogdan Țîru, potrivit Transfermarkt.com
- 450.000 de euro valorează Arnold Garita în acest moment, potrivit Transfermarkt.com
- 450.000 de euro este și cota de piață a lui Juan Bauza, conform Transfermarkt.com
Fotbalistul de la FCSB în schimbul căruia Gigi Becali poate obține un profit uriaș
În vara anului 2021, Andrei Cordea era transferat de la Academica Clinceni la FCSB, contra sumei de 50.000 de euro. Acum, fotbalistul traversează un moment foarte bun, iar prestațiile sale le-au atras atenția echipelor din străinătate, care s-au interesat de serviciile sale.
Mai mult, Gigi Becali a dezvăluit că a primit o ofertă în valoare de două milioane de euro în schimbul lui Cordea, însă nici nu se gândește să dea curs unei astfel de propuneri, semn că își dorește mult mai mult în schimbul acestuia. Vânzarea pe bani mulți a lui Andrei Cordea ar putea reprezenta un nou tun financiar dat de Gigi Becali, care a plătit o sumă modică în schimbul jucătorului.
"Am avut o ofertă pentru Cordea, două milioane, 'pleacă, mă, de aici că mă supăr pe tine'. Am avut și pe Edjouma ofertă. Tot ce este bani, vând. Vând, vând, vând, cumpăr, vând, cumpăr, vând, cumpăr", a spus Gigi Becali, la Pro Arena.
- 25 de meciuri, 8 goluri și 5 pase sunt cifrele lui Andrei Cordea în actualul sezon la FCSB
- 1.5 milioane de euro este cota de piață a lui Cordea, potrivit Transfermarkt.com
Etichete: liga 1 , gigi becali , fcsb , transferuri fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...