Cum a tratat Hagi festivitatea de premiere de la finalul Supercupei
10.07.2017, 09:23VIDEO Viitorul - Voluntari 0-1. După ce ilfovenii au câștigat Supercupa României, duminică, la Botoșani, Gheorghe Hagi a refuzat să se prezinte la festivitatea de premiere, unde urma să primească medalia de învins.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Gestul lui Hagi nu a fost însă unul de protest, acesta felicitându-și chiar adversarii pentru victorie.
”Locul 2 întotdeauna rămâne pe bancă, prioritate are cel care a câștigat”, a fost explicația managerului tehnic al Viitorului, la final.
”Am condus meciul, nu am marcat, nu am fost inspiraţi în ultimii 30 de metri. Era un trofeu în joc, am vrut să îl câştigăm, dar nu am putut. Felicitări Voluntariul, ei au marcat, noi nu am putut. Sunt supărat că nu am câştigat. Fiecare meci e un test pentru noi și nu vorbesc din punct de vedere individual. E important să ai atitudine”, a mai spus Hagi, după joc.
Pentru FC Voluntari, acesta a fost al doilea trofeu din istoria clubului, după Cupa României, competiție în care ilfovenii au triumfat la finalul sezonului precedent, după ce au învins-o pe Astra, în finală, în urma loviturilor de departajare.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
Etichete: gheorghe hagi , premiere , viitorul , fc voluntari , supercupa romaniai
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...