Exclusiv Cum a reacţionat Nistor când i s-a spus că Gomelt are un salariu mai mare ca el la Dinamo
18.12.2018, 15:36Pe lângă rezultatele proaste pe care echipa le-a avut până la meciul Dinamo-U Craiova 3-0, la echipa din Şoseaua Ştefan cel Mare au fost o mulţime de discuţii legate de salarii. Cine are cel mai mare contract, ce antrenor aduce jucători cu salarii mici, cine ia prea mulţi bani şi cine ia mai puţini. Deşi avea asigurări că are cel mai mare contract, Dan Nistor, căpitanul lui Dinamo, a avut parte de o mare surpriză.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Însuşi Mircea Rednic a stârnit o întreagă discuţie legată de "jucătorul care ia 155.000 de euro pe sezon fără să aibă vreo obligaţie. El ia aceşti banii doar ca să se antreneze, nu contează că echipa câştigă sau că pierde".
"Da, am văzut acum câteva zile în presă. E problema lui. Din partea mea poate să câştige ... Nu cât are acum, şi mai mult! E foarte bine pentru el. El şi-a negociat contractul, fiecare jucător care vine la Dinamo îşi negociază contractul. Mă bucur foarte mult şi nicidecum nu s-a pus problema de aşa ceva", a afirmat Dan Nistor în exclusivitate pentru Digi Sport.
Ce salariu are Dan Nistor la Dinamo
Dan Nistor, 30 de ani, a fost implicat într-o întreagă telenovelă în toamnă, atunci când Gigi Becali l-a ofertat în presă. 20.000 de euro pe lună salariu şi 750.000 de euro pentru Dinamo erau cifrele după care Florin Bratu a făcut un scandal monstru la finalul meciului din luna septembrie, Poli Iaşi-Dinamo 1-0, acuzându-l pe Nistor că i-a stricat echipa cu gândul la banii cu care l-au ameţit cei de la FCSB.
Nici până azi nu se ştie dacă planul lui Becali nu a fost, de fapt, o cacealma, dar la Dinamo efectul a fost devastator. Bratu schimbat cu Niculescu, Niculescu dat afară şi pus Rednic, rezultate catastrofale şi joc slab.
După ceva vreme, Dinamo i-a modificat salariul lui Nistor şi i l-a mărit cu 3.000 de euro de la cei 9.000 de euro pe care îi avea, plus extinderea pe încă un sezon, până în 2021. Ademenit iniţial cu 15.000 de euro pentru a nu regreta varianta FCSB, în cele din urmă şi-a pus semnătura pentru 12.000 de euro pe lună.
Etichete: dan nistor , salarii dinamo , tomislav gomelt , contract nistor , salariu nistor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...