Cum a reacționat Arnold Garita când un fan i-a scris "Bine ai venit la FCSB" + Ce spune de Gigi Becali: "E nebun!"
articol scris de Digi Sport27.05.2023, 10:09
Aflat pe lista celor de la FCSB, Arnold Garita (27 de ani) a dialogat cu fanii prin intermediul rețelelor sociale.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Atacantul lui FC Argeș nu s-a putut abține și i-a răspuns unui fan al formației bucureștene care i-a scris "Bine ai venit la FCSB".
Garita a vorbit despre transferul la FCSB
"Prietene, n-am semnat nimic cu FCSB! Îmi urezi bun venit, dar eu n-am semnat nimic", a spus Garita, pe TikTok.
Jucătorul grupării piteștene a continuat: "Prietene, mai joc astea două meciuri. După, văd ce se întâmplă. Nu știu dacă voi fi la FCSB. Cel mai important pentru mine este să fiu concentrat înainte de aceste două meciuri cu Dinamo. E o mare problemă dacă FC Argeș nu rămâne în Liga 1."
Garita îl laudă pe Gigi Becali
Garita a vorbit și despre Gigi Becali, omul care ar putea să-i fie patron în curând.
"Gigi Becali este un președinte minunat, cel mai mare din România! Uneori e minunat, alteori e nebun. Uneori te place, alteori nu. E un președinte nebun, dar îmi place de el. El îți spune ce gândește. Ai jucat ca un rahat, îți spune că ai jucat ca un rahat. Nu îmi plac oamenii care nu îți spun în față lucrurile.
Iar Becali îți spune în față: 'Ai jucat ca un rahat azi, nu-mi mai place de tine!'. De asta îmi place Becali, pentru că e sincer. Îi place de tine, îți spune în față, nu îi place, la fel. Dar e nebun, azi te place, mâine gata!", a conchis Garita.
Cum ar putea arăta FCSB, dacă ar realiza toate mutările vehiculate
După ce a anunțat cinci plecări de la echipă, Gigi Becali se pregătește pentru o nouă campanie de transferuri. După ultimele mutări din lotul ”roș-albaștrilor”, la gruparea cu baza de pregătire în Berceni ar putea ajunge multe nume noi.
Nu mai puțin de 12 jucători au fost aduși în discuție în ultima vreme, care ar putea face parte din lotul celor de la FCSB în sezonul următor. Între ei este și Damjan Djokovic, fotbalist care câștigat patru titluri cu CFR Cluj, echipă care s-a luptat an de an cu echipa lui Becali.
Despre unii dintre ei a vorbit chiar Gigi Becali, în timp ce alții au fost propuși la gruparea ”roș-albastră”.
- Vlad Chiricheș (fundaș),
- Robert Ivanov (fundaș),
- Andrei Burcă (fundaș),
- Andre Duarte (fundaș),
- Damjan Djokovic (mijlocaș)
- Nicolae Păun (mijlocaș),
- Juan Bauza (mijlocaș),
- Olimpiu Moruțan (mijlocaș),
- Florin Tănase (mijlocaș),
- Arnold Garita (atacant)
- Vitalie Damașcan sunt jucătorii de interes FCSB.
Dacă toți cei mai sus menționați ar ajunge la FCSB, atunci ”roș-albaștrii” ar avea practic o nouă echipă din sezonul viitor.
Cum ar putea arăta primul 11 al FCSB-ului:
- Târnovanu - Burcă, Chiricheș, Ivanov, Duarte - Djokovic (Păun), Bauza, Moruțan - Tănase, Garita, Damașcan.
E greu totuși de crezut că mare parte dintre acești fotbalișți vor ajunge la FCSB, în condițiile în care cei de la Galatasaray vor pentru un transfer definitiv al lui Olimpiu Moruțan suma de 5.5 milioane de euro.
Etichete: transfer , jucator fc arges , arnold garita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...