Cum a câştigat Mirel Rădoi primul "duel" cu Gigi Becali şi de ce depinde soarta antrenorului Stelei
17.08.2015, 11:05Egalul pe care Steaua l-a făcut cu ASA Târgu Mureş (1-1) în etapa a şaptea a Ligii 1 a tulburat serios apele la campioana României. Imediat după meci, Gigi Becali a lansat primul atac asupra lui Mirel Rădoi, despre care a afirmat că este principalul vinovat pentru rezultate şi pentru jocul slab al echipei.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Nici jucătorii nu au scăpat de gura patronului. Tade a fost aspru criticat de Becali, care a afirmat că îl va readuce la echipă pe George Ţucudean, care a fost exclus din lot de Mirel Rădoi în urmă cu o lună. Tehnicianul a refuzat să comenteze aceste afirmaţii la conferinţa de presă, însă şi-a impus ulterior punctul de vedere.
În ciuda vehemenţei arătate de Gigi Becali sâmbătă, care l-a atacat fără perdea chiar şi pe cel care pregăteşte echipa, finul său, Mirel Rădoi, Ţucudean s-a antrenat şi ieri separat. Iar Rădoi a primit satisfacţie în privinţa acestui subiect. A refuzat să vorbească public despre situaţia lui Ţucudean, însă a câştigat primul "duel" cu patronul. Acesta a bătut în retragere, speriat fiind de faptul că antrenorul va demisiona dacă i se vor impune jucători la echipă.
Totuşi, dacă lucrurile ies tot prost la meciul cu Rosenborg, de joi, din play-off-ul Europa League, Gigi Becali va interveni la echipă, lucru care, cu siguranţă, nu va fi tolerat de Mirel Rădoi. Soarta tehnicianului depinde astfel de rezultatul meciului contra norvegienilor. La victorie sau chiar la egal, Rădoi va continua la Steaua cel puţin până după partida retur. În cazul unui eşec pe Arena Naţională, antrenorul va demisiona de la cârma campioanei României.
"Steaua nu are atacant, nu are cine să dea goluri. Ţucudean e de zece ori mai bun decât Tade. Îi spun lui Vali Argăseală ca de mâine să-l trimită la antrenamente" - Gigi Becali, după meciul cu ASA
"Vedem mâine dimineaţă cu ce jucători ne trezim la antrenament. Poate vor veni. Spun că ne trezim pentru că noi, staff-ul, am comunicat lotul pe care ne vom baza. Vedem mâine" - Mirel Rădoi, după meciul cu ASA
Etichete: steaua , gigi becali , mirel radoi , becali radoi steaua , radoi demisie steaua , becali radoi demisie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...