Video&Foto Culio, emoționat la ultimul meci pentru CFR! Surprize mari pregătite argentinianului de către oficialii campioanei
16.12.2019, 20:35VIDEO CFR Cluj - Astra | Multă lume a venit azi la Cluj pentru a-l urmări pe Emmanuel Culio (36 de ani) la ultimul meci în tricoul campioanei României. Oficialii grupării din Gruia s-au temut de o asistență redusă, astfel că au lăsat intrarea liberă. Înaintea partidei, argentinianul a avut parte de un moment emoționant, la care au participat și cei din galerie.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Culio a primit, printre altele, o plachetă din partea clubului, dar și un tricou pe care a fost inscripționat numărul de meciuri, 230, pe care mijlocașul l-a bifat în tricoul CFR-ului. În plus, Camora i-a cedat pentru acest meci colegului Culio banderola de căpitan.
Fanii i-au pregătit și ei un banner lui Culio, dar și mai multe pancarte cu figura fotbalistului.
Galerie Foto
VIDEO cu premierea lui Culio, înaintea meciului CFR Cluj - Astra
Mario Camora a vorbit despre plecarea lui Culio cu lacrimi în ochi: ”Este o discuție care îmi va rămâne în cap”
Mario Camora (33 de ani) a vorbit despre decizia colegului său, Juan Emmanuel Culio (36 de ani), de a pleca de la CFR Cluj înainte de finalul sezonului. Mijlocașul argentinian a anunțat că meciul cu Astra va fi ultimul pentru el în tricoul campioanei României.
Camora spune că sud-americanul se gândea de mai mult timp la plecarea de la CFR Cluj.
Camora: ”Am avut o discuție ieri cu el”
”E greu, normal că este greu. Pentru noi, colegii. Vorbesc în particular cu el, tot timpul am fost o persoană apropiată de Culio. Eu știam de decizia lui, cred că am fost primul care a știut. Știam de mult că se gândea la asta dar, sincer, nu m-am așteptat să fie atât de rapid.
Am vorbit cu el acum ceva timp, să se gândească, să rămână până la finalul sezonului, este un jucător care ne poate ajuta să luăm titlul. Îl înțeleg și pe el, e o pierdere mare. Am avut ieri o discuție cu el, de dimineață, înainte de antrenament. M-am așteptat, însă este o discuție care îmi va rămâne în cap, cu siguranță”, a spus Camora, la conferința de presă.
Etichete: emmanuel culio , culio cfr cluj , cfr cluj astra , culio premiat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...