Cu trei suspendați pentru meciul cu Brașov, Șumudică anunță: "Va fi măcel!"
15.04.2014, 14:20Antrenorul Concordiei Chiajna, Marius Șumudică, îi acuză pe oficialii Brașovului de jocuri necurate înainte de meciul direct, din etapa a 28-a a Ligii 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Chiajna a pierdut la Giurgiu cu 1-0 meciul cu Astra Giurgiu (REZUMATUL VIDEO și DETALII AICI), însă nu asta l-a deranjat cel mai mult pe antrenorul ilfovenilor. Tehnicianul a contestat aspru arbitrajul centralului Lucian Rusandu, care i-a eliminat un jucător și a acordat alte trei galbene pentru fotbaliștii săi.
"Ce să fac acum, mă pregătesc de măcelul de la Brașov, că va fi măcel. E clar acum. Nu vedeți că la ultimul meci toți jucătorii mei pasibili de suspendare au luat galben? La Brașov erau șapte care stăteau cu noi dacă luau cartonașe și, ce să vezi, niciunul dintre ei n-a încasat nimic. Voi ce înțelegeți din asta?", a spus Marius Șumudică, pentru Digi Sport.
Întrebat dacă se referă la președintele brașovean Constantin Zotta ca „regizor” al stratagemei, tehnicianul a replicat: "Păi, vedeți că știți?!".
Florin Purece și Narcisse Bambarra sunt jucătorii care vor fi suspendați la Brașov în urma cumulului de cartonașe, în timp ce Wellington a văzut "roșu" la Giurgiu, așa că va lipsi automat.
FC Brașov și Concordia se vor întâlni în etapa a 28-a a Ligii 1 pe stadionul Tineretului, luni, 21 aprilie, de la ora 19:30. Partida va putea fi urmărită în format LIVE-TEXT pe www.digisport.ro și pe telefonul mobil, la adresa m.digisport.ro.
"Stegarii" au neapărată nevoie de victorie, ei aflându-se acum pe locul al 16-lea, la două puncte de Săgeata, cea care se află pe ultimul loc neretrogradabil.
Etichete: fc brasov - concordia chiajna liga 1 digi sport , marius sumudica chiajna , zotta brasov galbene
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...