CS Universitatea Craiova a revenit în ţară. Gane: "Va fi cel mai greu sezon"
10.07.2014, 14:21Antrenorul lui CS Universitatea Craiova, Ionel Gane, a declarat, la întoarcerea din stagiul de pregătire din Slovenia, că obiectivul formaţiei sale în Liga 1 este un loc în prima parte a clasamentului.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Va fi cel mai greu sezon având în vedere că vor retrograda şase echipe. Noi întâlnim în prima parte a turului patru echipe puternice, aşa că va fi un început destul de greu, dar suntem conştienţi că putem realiza ce ne-am propus. Obiectivul este un loc în prima parte a clasamentului, aşa că trebuie să începem bine", a spus Gane la Aeroportul Henri Coandă.
Tehnicianul s-a arătat mulţumit de jucătorii pe care îi are la dispoziţie, însă ar mai dori un atacant şi un fundaş central pentru a completa lotul înainte de începerea Ligii 1. "Voi mai discuta cu conducerea legat de jucători. Eu sunt mulţumit acum de lotul pe care îl am la dispoziţie. Vom vedea dacă mai putem să mai aduce unul sau doi jucători. Ar fi bine un atacant şi un fundaş central, însă numai dacă găsim ceva care să fie peste ce avem în prezent în lot", a menţionat antrenorul.
Ionel Gane susţine că CS Universitatea Craiova nu va avea un meci uşor, miercuri, în turul preliminar al Cupei Ligii, chiar dacă Rapid a început târziu pregătirea şi încă nu are lotul definitivat.
"Suntem pregătiţi pentru noul sezon, vrem să debutăm cu dreptul în Cupa Ligii pentru ca apoi să avem şansa să jucăm cu Steaua acasă. Va fi presiune, când joci în Giuleşti tot timpul există presiunea suporterilor. Trebuie să batem Rapidul, e important să mergem decişi acolo ca să putem câştiga. E adevărat că Rapid a plecat mai greu, ştiu că a avut unele probleme şi pot să spun că în ceea ce priveşte pregătirea suntem mai avansaţi ca ei. Dar asta nu înseamnă că vom avea un meci uşor", a explicat Gane.
CS Universitatea Craiova întâlneşte Rapidul, miercuri, de la ora 18:00, pe Stadionul Giuleşti, într-o partidă contând pentru turul preliminar al Cupei Ligii. Învingătoarea din această partidă va juca împotriva echipei Steaua în optimile de finală ale competiţiei.
Etichete: liga 1 , ionel gane , cs universitatea craiova , slovenia sosire craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...