CS Universitatea Craiova a început al doilea stagiu de pregătire din Antalya. Sunt monitorizați juniorii
29.01.2015, 22:57Lotul echipei CS Universitatea Craiova a efectuat, joi, primul antrenament din al doilea stagiu de pregătire din Antalya, imediat după sosirea la resortul Kaya Palazzo din staţiunea Belek.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
A fost un antrenament de reacomodare la efort, desfăşurat pe o ploaie torenţială. După alergări uşoare, au urmat câteva exerciţii tehnico-tactice, apoi lotul a fost împărţit în trei echipe, care au jucat fiecare cu fiecare pe teren redus.
Herghelegiu şi Brac, victime ale amicalului cu Anji, s-au pregătit normal, alături de ceilalţi coechipieri, precizează site-ul oficial al clubului. Staff-ul Universităţii Craiova a stabilit pentru vineri două antrenamente, atât dimineaţa, cât şi după-amiaza.
În acest cantonament vor fi monitorizaţi, pe lângă Andrei Ivan şi Adrian Cârstea, obişnuiţi deja ai primei echipe, juniorii Alin Manea, Vlad Georgescu, Angelo Iuga, Vlad Marcu şi Andrei Burlacu. Alexandru Armăşelu a efectuat primul cantonament alături de Brandan şi ceilalţi alb-albaştri.
Formaţia din Bănie va juca primul amical din acest stagiu pe 31 ianuarie, cu Pogon Szczecin (Polonia), urmat de un test cu Kuban Krasnodar (Rusia), echipă la care joacă atacantul român Gigel Bucur, pe 1 februarie.
În data de 4 februarie este programat un amical cu FC Shanghai East Asia (China), echipă antrenată de suedezul Sven Goran Eriksson, urmat de un joc cu echipa poloneză Jagiellonia Bialystok (Polonia), pe 8 februarie se va juca meciul cu formaţia poloneză Wisla Cracovia, în 9 februarie are loc partida cu Pahtakor Taşkent (Uzbekistan), iar pe 11 februarie meciul cu Sheriff Tiraspol (Rep. Moldova).
Sursa: Agerpres
Etichete: craiova , cs universitatea craiova , cs u craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...