CS Turnu Severin a renunțat după o zi la cantonamentul de la Herculane
25.06.2012, 23:48Abia plecată în cantonament la Băile Herculane, luni de dimineață, nou-promovata CS Turnu Severin a fost nevoită să se întoarcă acasă în aceeași zi, din cauza terenului de antrenament foarte prost pe care-l avea la dispoziție. Oltenii vor respecta programul stabilit pentru cantonament și vor efectua câte trei antrenamente pe zi la Severin.
“Nu te puteai pregăti acolo, terenul era tare ca bitumul. Toţi jucătorii s-au ales cu băşici după numai trei antrenamente şi riscau accidentări mai grave. Ne vom pregăti la Severin, pentru că avem toate cele necesare. Vom efectua câte trei antrenamente zilnic şi le vom programa în aşa fel încât să fentăm căldura mare. Nu puteam rămâne la Herculane, mai ales că de săptămâna viitoare vor începe meciurile amicale şi trebuie să reglăm jocul.”, a spuns antrenorul Marian Bondrea.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Iată și lotul care va efectua primul cantonament pentru CS Turnu Severin:
portari: Mihai Şteţca, Mihai Neagoe, Andrei Marinescu (ultima dată la Alro Slatina)
jucători de câmp: Alex Dandea, Marius Bălău, Alex Giurgiu, Milan Mitic, Silviu Bălace, Adrian Olah, Alex Zaharia, Alex Neacşa, Cosmin Vancea, Paul Abba, Alex Marin, Hugo Moutinho, Marius Ologu (Astra Ploieşti), Ducu Ninu (Juventus Bucureşti), Florin Pătraşcu (Astra Ploieşti), Dragoş Stoica (CS Mioveni), Dragoş Dragalina (FC Olt), Alin Buleică (Petrolul Ploieşti), Daniane Jawad (Mureşul Deva), Karlo Primorac (NK Istra 1961), Răzvan Neagu (Petrolul Ploiesti), Dan Gavrilescu (Olimpia Satu Mare).
Alex Mirescu, Bozidar Cosic şi Ionuţ Mitroi nu au plecat în cantonamentul de la Băile Herculane, având probleme medicale şi urmând a se alătura lotului în cel de-al doilea stagiu de pregătire.
Etichete: liga i , fotbal , marian bondrea , cs turnu severin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...