Cristiano Bergodi, susținut de unde se aștepta mai puțin: "Să câștige campionatul! Are șanse mari"
24.05.2020, 20:06Cristiano Bergodi, noul antrenor al Universității Craiova, a anunțat încă de la numirea în funcție că obiectivul său este câștigarea titlului în Liga 1, iar italianul este susținut și de Adrian Iencsi.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Antrenorul echipei secunde a Universității Craiova nu a lucrat cu Cristiano Bergodi la Rapid, însă are încredere că tehnicianul italian poate aduce titlul în Bănie.
Bergodi are o experiență importantă în fotbalul românesc, el pregătindu echipe precum CFR Cluj, Rapid, FCSB sau ASA Târgu Mureș. Totuși, titlul de campion îi lipsește din palmares.
De asemenea, Iencsi spune că s-a arătat surprins de plecarea lui Corneliu Papură de la Craiova.
"Cu Bergodi nu am lucrat, deși aș fi vrut. Ne cunoaștem, îl apreciez foarte mult. Îl apreciez ca om, ca antrenor. Are foarte multe cunoștințe, știe să se facă plăcut în fața jucătorilor, a fost și un fotbalist mare, căpitanul lui Lazio. Deocamdată nu a câștigat un campionat, dar a muncit și a lăsat o impresie bună. Îi urez succes lui Cristiano Bergodi și Universității Craiova să câștige campionatul, întrucât sunt șanse mari
M-a suprins schimbarea lui Papură. El chiar a pus suflet la această formație și se vedea o îmbunătățire. Se vedea un joc bun al Craiovei, îl vedeam și mai entuziast pe banca de rezerve, devenise mult mai impunător, însă asta e", a declarat Iencsi, la Oltenia TV, citat de ProSport.
Cristiano Bergodi: "Faza defensivă trebuie îmbunătățită!"
Bergodi a avut timp în carantina pentru a-și studia echipa pe care a preluat-o recent, după plecarea lui Corneliu Papură. Italianul recunoaște că vrea să lucreze la îmbunătățirea defensivei.
Bergodi îi știe pe jucătorii olteni. În prima parte a sezonului, legenda lui Lazio a pregătit-o pe FC Voluntari.
"Cunosc foarte bine echipa pentru că am și întâlnit-o. Faza defensivă poate fi îmbunătățită. Vorbesc de toată echipa, nu e corect pentru un antrenor să dea vina pe fundași. Dacă vorbim de faza defensivă, vorbim de toată echipa. Acestei echipe probabil i-a lipsit ceva", spunea Bergodi, în cadrul emisiunii Fotbal Club, de la Digi Sport.
Craiova este a doua echipă pe care Cristiano Bergodi o va pregăti în actualul sezon din Liga 1. În prima parte a campionatului, la FC Voluntari, antrenorul italian a antrenat în 21 de meciuri, înregistrând o victorie, cinci remize și 15 înfrângeri.
În momentul suspendării campionatului, Universitatea Craiova ocupa locul trei în clasamentul din play-off, la egalitate cu FCSB și la patru puncte distanță de liderul CFR Cluj.
Etichete: liga 1 , universitatea craiova , cristiano bergodi , adrian iencsi , corneliu papura
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...