Cristiano Bergodi, replică tăioasă după acuzațiile de ”omenie” ale lui Gigi Becali
articol scris de Digi Sport22.02.2024, 18:15
Rapid București va juca, în deplasare, împotriva celor de la Poli Iași, într-un meci din cadrul etapei cu numărul 27 din SuperLiga.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
- Partida dintre cele două formații este programată pe 24 februarie (sâmbătă), de la 20:00, în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații RCS-RDS vor putea urmări partida pe aplicația Digi Sport și pe siteul digisport.ro
Înaintea duelului care se va disputa în Copou, Cristiano Bergodi (59 de ani), antrenorul Rapidului, a comentat pe marginea suspiciunilor de blat lansate în spațiul public de Gigi Becali (65 de ani), patronul celor de la FCSB, la meciul dintre giuleșteni și Hermannstadt (câștigat de ”alb-vișinii” cu 2-0).
Cristiano Bergodi: ”Nu mă gândesc la omenii. Mă enervează chestia asta”
Cristiano Bergodi a susținut că la meciul dintre Rapid și Hermannstadt nu au existat jocuri de culise și că partida s-a jucat corect. De asemenea, tehnicianul italian a mărturisit că se simte deranjat de declarațiile făcute în spațiul public de Gigi Becali despre ”omenie”.
“Sunt lucruri pe care le spune domnul Becali. Hermannstadt a jucat cum a trebuit să joace, cum a fost în acel moment forma lor.
Nu mă gândesc la omenii. Sunt lucruri care se spun în România. Eu, când am venit aici, în România, m-au întrebat jurnaliștii imediat ce înseamnă blat. Cu experiența mi-am dat seama.
Domnul Becali poate să spună orice. Nu vedeți? Nu mă interesează, deloc. Mă enervează chestia asta”, a spus Bergodi, la conferința de presă.
Cristiano Bergodi: ”Becali face exact aceleași declarații în fiecare an”
De asemenea, Bergodi a susținut că, în fiecare an, Gigi Becali face același tip de declarații la adresa altor echipe cu puțin timp înainte de începerea play-off-ului pentru a pune presiune pe celelalte formații.
Totodată, italianul a mărturisit că nu-l interesează dacă mai există aranjamente în prezent în SuperLiga.
”Întotdeauna a fost așa. Domnul Becali vorbește în fiecare an. Exact aceleași declarații în fiecare an când începe play-off-ul. Eu sunt la Rapid și nu mă interesează dacă există omenie sau blaturi”, a mai spus Bergodi.
Becali spune că în play-off poate fi omenie între Rapid și alte echipe și de aceea nu o vrea pe Hermannstadt acolo
Ca să nu poată fi acuzat de nimic, Becali susține că alții i-ar fi spus că a fost ”omenie” cu Hermannstadt, scor 2-0 pentru Rapid, dar că el nu ar mai crede în așa ceva, dar ca să nu fie discuții nu și-ar dori ca sibienii să intre în play-off.
”Cu noi nu au putut să joace fotbal. Vor fi 15 puncte (n.r. la intrarea în play-off diferență). Vor fi 10 (n.r. la final de play-off). Eu așa le socotesc, pentru că e diferență de valoare.
Joacă foarte bine ... (n.r. Rapid). Ce spune lumea. Eu văd altceva. Joacă foarte bine Rapidul... Stau eu să comentez ce joacă Rapidul. Suntem foarte valoroși față de ei. Au avut 5 victorii că... Nu are rost acum. Nu de arbitraj, alea trei puncte cu Mititelu, prostiile alea, cu Dinamo tot așa, bravo lor.
Nu știu eu, nu mă bag eu la omenie. Când e vorba de omenie nu mă bag eu. Nu am spus așa ceva. Eu nu o interpretez. Mulți au vorbit de omenie. Eu zic că nu mai există omenie. Eu nu cred. Eu râd când zic ei.
Toți vor să joace în play-off. Eu văd 7 puncte distanță. FCSB lider detașat. Și ce, patru puncte nu sunt de ajuns? Noi, la final, dacă rămâne așa. Noi jucăm cu locul 6 și 5, probabil mai slabe.
Voiam să fie Hermannstadt. Dar nu mai vreau. Alții zic, eu nu zic așa ceva. Dacă e ce zic ăia ... Dar eu nu zic. Dacă e ca ăia (n.r. omenie la Rapid - Hermannstadt). ... Poate că eu sunt fraier, nu știu acum. Nu are rost să discutăm despre asta pentru că nu are rost.
Eu am spus asta pentru că mi-a plăcut cuvântul omenie, un nou termen. Dar în play-off e posibil să fie omenie. Dacă ești locul 5 sau 6 în play-off, la ce să mai tragi. Eu aș vrea Mititelu, că el nu face omenie cu nimeni. Nici Sepsi nu face omenie. Sepsi și U Cluj vreau, că nu fac omenie. Au demonstrat oamenii că nu fac omenie (n.r cei de la Sepsi), a afirmat Becali, printre altele, la emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport.
În acest moment, FCSB se află pe primul loc al ierarhiei SuperLigii, cu 55 de puncte acumulate după 26 de runde. Pe locul secund se află Rapid, cu 48 de puncte, iar podiumul este completat de CFR Cluj, cu 45 de puncte.
Clasamentul SuperLigii, după 26 de etape
Etichete: gigi becali , poli iasi , rapid bucuresti , cristiano bergodi , omenie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Miliardarul Elon Musk a devenit o prezență constantă la reședința lui Donald Trump de la Mar-a-Lago...