Cristiano Bergodi, anunț despre Albu și Borza după Rapid - UTA 4-1: ”Am zis că nu sunt interlopi”
articol scris de Digi Sport28.02.2024, 23:51
Rapid a reușit să o învingă pe UTA Arad, scor 4-1, în cadrul etapei cu numărul 28 din SuperLiga României.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Albion Rrahmani (dublă), Robert Bădescu și Borisav Burmaz, în timp ce pentru ”Bătrâna Doamnă” a marcat la Claudiu Micovschi.
Cristiano Bergodi: ”Ne-a fost un pic teamă și pierdeam puțin mingea”
La finalul partidei, Cristiano Bergodi s-a declarat mulțumit de rezultatul final, dar și de evoluția elevilor săi, chiar dacă a recunoscut că la începutul primei reprize aceștia au fost puțin temători.
Mai mult, acesta italianul a anunțat că Alexandru Albu și Andrei Borza vor reveni în lotul primei echipe, după ce au fost excluși și amendați.
Trei puncte importante, asta trebuia să facem cu o echipă bună. Prima repriză a fost foarte bună, iar în a doua am riscat. Prin golul pe care l-au luat în minutul 43 i-am băgat în joc. Ne-a fost un pic teamă și pierdeam puțin mingea. După s-au reglat lucrurile, am băgat și cei doi atacanți și a fost foarte bine. Sunt mulțumit, un rezultat important.
Eu le-am cerut jucătorilor să înceapă bine, lucru pe care la Iași nu l-au făcut. Prima repriză am jucat bine. Ei (n.r. UTA) au avut mai multă încredere la începutul primei reprize, dar a fost bine după intrarea celorlalți jucători. Golul trei a fost meritat, iar al patrulea a fost execuția frumoasă a lui Burmaz.
Era roșie sau neagră cartea cu Bădescu. Nu se știe ce se întâmpla cu copilul. Nu vreau să fiu arogant, dar faptul că a jucat bine, a dat și gol, sigur nu va uita acest debut. Va crește, e un copil bun, un tânăr pe care l-am luat în ianuarie cu noi în cantonament și am decis să îl ținem cu noi la prima echipă. Mă bucur pentru el că a dat gol, a avut noroc cu acea deviere.
(n.r. cum îl simțiți pe Hasani) Nu este frustrat, a avut o șansă, dar eu sunt mulțumit de el
(n.r. despre Albu și Borza) De mâine revin la echipă, am hotărât așa. Au stat afară la acest meci, au luat amendă și am zis că nu sunt interlopi și au intrat din nou în lot. Sunt doi jucători care au greșit și gata, nu mai discutăm. Și-au învățat lecția, unul dintre ei a spus că i-a fost rușine de echipă și de mine. Încă o dată spun că și-au învățat lecția. Un copil de 18 ani, dar și Albu și-a cerut iertare”, a spus Cristiano Bergodi la finalul partidei.
VIDEO cu rezumatul partidei Rapid - UTA 4-1
Etichete: rapid , uta , superliga , cristiano bergodi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...