Cristiano Bergodi a ajuns în fața microfonului și l-a contrazis pe Cristi Săpunaru, după gafa uriașă din Poli Iași - Rapid 3-1
articol scris de Digi Sport24.02.2024, 23:36
Cristi Săpunaru (39 de ani) crede că gafa sa a contat decisiv în stabilirea câștigătoarei meciului Poli Iași - Rapid, încheiat 3-1.
Bundesliga: Dortmund - Leverkusen, vineri, 21:30, DGS 1
La Liga: Rayo - Celta Vigo, vineri, 22:00, DGS 2
Fundașul central este de părere că, dacă nu dădea pe lângă minge la 1-0 pentru Rapid, ceea ce a dus la golul egalizator al lui Adel Bettaieb, echipa sa ar fi obținut victoria. Cristiano Bergodi, antrenorul giuleștenilor, l-a contrazis.
VIDEO cu rezumatul meciului Poli Iași - Rapid 3-1:
Cristiano Bergodi nu e de acord cu Cristi Săpunaru
Tehnicianul italian a declarat că nu a văzut ”căzută” echipa din punct de vedere mental după gafa lui Cristi Săpunaru și crede că jocul s-a decis la ocaziile ratate de Rapid.
”Nu știu dacă gafa lui Cristi Săpunaru a fost decisivă. Într-un meci se poate întâmpla ca cineva să greșească.
Nu cred că a fost gafa lui decisivă. Am avut situații. Nu am văzut echipa căzută din punct de vedere psihic”, a declarat Cristiano Bergodi.
La Iași, Rapid a înregistrat primul eșec din 2024, după o serie de cinci victorii, cu FCU Craiova, Dinamo, Oțelul Galați, CFR Cluj și Hermannstadt.
Din cauza eșecului, Rapid se poate îndepărta de liderul FCSB, care în această rundă joacă pe teren propriu cu FC Botoșani, duminică, de la ora 20:00, în direct la Digi Sport 1. Acum, diferența dintre cele două echipe este de șapte puncte. De asemenea, Rapid rămâne la egalitate cu CFR Cluj.
Clasamentul din SuperLigă, după Poli Iași - Rapid 3-1
Etichete: cristi sapunaru , cristiano bergodi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Este anchetă la Iași, în urma unei tragedii în care un adolescent de 15 ani, ce a ajuns la Urgențe...