Cristi Tănase nu a găsit doar lucruri bune, odată cu revenirea la FCSB. ”Asta e realitatea!”
01.02.2018, 00:06Cristi Tănase (30 de ani) a revenit la FCSB, chiar dacă Gigi Becali i-a transmis că nu va avea postul de titular asigurat. Internaționalul român, devenit liber de contract după experiența de la Karabukspor, și-a luat rolul în serios, s-a antrenat bine iar la amicalul cu Jiangsu, scor 3-1, a primit banderola de căpitan de la Florin Tănase, dar a și demonstrat pe teren că este un jucător de valoare. Și în victoria cu Osijek, scor 2-0, ”Dodel” a jucat bine, astfel că Nicolae Dică (37 de ani) chiar va avea probleme în a alege jucătorii pe care-i va folosi de la mijloc în sus.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Chiar dacă nu este el principalul căpitan, Cristi Tănase dovedește că are personalitate, astfel că la conferința de presă, organizată în cantonamentul din Spania, printre altele, el a spus și care este marea problemă a echipei în acest moment.
”Acum este o perioadă dificilă. Este un minus că nu mai vin suporterii la stadion. Asta e realitatea! Nu trebuie să ne ascundem. Mergem înainte și facem cumva să-i facem să vină înapoi”, a spus mijlocașul roș-albaștrilor.
Chestionat dacă la baza acestei probleme stă conflictul dintre Armată și Gigi Becali, fotbalistul a replicat: ”Trebuie să se înțeleagă nea Gigi cu cei implicați. Până atunci, aceasta este singura Steaua pe care o cunosc, singura Steaua în care cred, echipa pentru care am jucat”, a mai spus Cristi Tănase.
Și, totuși, oficialii FCSB mizează pe un stadion plin la turul cu Lazio, care se va disputa joi, 15 februarie, de la ora 22:05, pe Arena Națională. Astfel, roș-albaștrii au decis să pună în vânzare bilete și la inelul al treilea. Aceste tichete sunt cele mai ieftine și costă 30 de lei. Deocamdată, tichetele pot fi cumpărate de pe site-ul www.bilete-fcsb.ro, însă biletele vor fi disponibile în curând și la case.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Războiul dintre FCSB și Armată a început în anul 2015, când clubul patronat de Becali a pierdut marca Steaua Bucureşti, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins contestaţia în anulare formulată de club la decizia din 3 decembrie prin care i-a fost anulată marca. ICCJ a anulat, pe 3 decembrie, marca Steaua Bucureşti înregistrată sub nr. 061735 în 29 ianuarie 2004 de SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA.
FCSB a fost acţionată în instanţă în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei "Steaua" Bucureşti, care a cerut anularea mărcii înregistrate de gruparea din Liga I. Tribunalul Bucureşti a respins această cerere, în 17 aprilie 2012, decizie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, în 20 decembrie 2013, însă ICCJ a dat dreptate clubului sportiv.
Ulterior au existat mai multe runde de negocieri între cele două părți, pentru ca Becali să poată folosi în continuare numele de Steaua, dar nu s-a ajuns la nicun consens.
În vara lui 2017, CSA a reînființat secția de fotbal a clubului, iar echipa coordonată în acest moment de Marius Lăcătuș, Ștefan Iovan și Ion Ion evoluează în liga a patra și este susținută de suporterii de la Peluza Sud Steaua.
Gaz Metan Mediaș - FCSB, din etapa a 23-a din Liga 1, se va disputa sâmbătă, de la ora 20:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, precum și pe digisport.ro și m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.
Meciul va fi transmis și în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.
Meciurile celor de la FCSB din februarie
Sâmbătă, 3 februarie, Liga 1
Gaz Metan Mediaș - FCSB, 20:45, Digi Sport 1
Sâmbătă, 10 februarie, Liga 1
FCSB - CFR Cluj, 20:45, Digi Sport 1
Joi, 15 februarie, 16-imi Europa League
FCSB - Lazio, 22:05
Sâmbătă, 18 februarie, Liga 1
Dinamo - FCSB
Joi, 22 februarie, 16-imi Europa League
Lazio - FCSB, 20:05
Sâmbătă, 24 februarie, Liga 1
FCSB - Sepsi
Etichete: cristi tanase , tanase steaua , deranjat , fcsb , realitatea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a...