Cristi Borcea a dat din casă și a vorbit despre Adrian Mutu: "Încă nu este Rapidul pe care și-l dorește"
articol scris de Digi Sport20.08.2022, 21:32
Adrian Mutu (43 de ani) a devenit antrenorul Rapidului în luna martie a acestui an, iar "Briliantul" este nerăbdător să obțină primele performanțe pe banca giuleștenilor.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cristi Borcea a dat din casă și a vorbit despre Adrian Mutu: "Încă nu este Rapidul pe care și-l dorește"
Dacă sezonul trecut a încheiat pe locul 9 în play-out și a ratat calificarea în cupele europene, Adrian Mutu își dorește ca în actuala ediție să prindă play-off-ul și să câștige Cupa României. Cu toate acestea, Cristi Borcea crede că tehnicianul nu are încă la dispoziție efectivul pe care și-l dorește și este de părere că lupta la titlu este un vis îndepărtat în momentul de față.
"Dan Șucu este un om potent, care poate să plătească orice sumă. A arătat forță, din moment ce a creat o echipă competitivă și i-a dat mână liberă lui Adi (n.r. Mutu) să-și aleagă jucătorii.
Încă nu este Rapidul pe care Adrian Mutu și-l dorește, el este un om foarte ambițios. Nu am vorbit cu el de când este la Rapid, dar eu îl știu, eu l-am crescut de la 18 ani.
Rapidul e cu potențialul cel mai mare. Au o echipă care se va vedea în timp rezultatele și performanța. La anul sigur se vor bate la campionat. Sezonul ăsta poate printr-o conjunctură, poate să facă în iarnă 3-4 transferuri foarte bune și să meargă în play-off, dar depinde de strategia fiecăruia", a declarat Cristi Borcea, potrivit Prosport.ro.
Adrian Mutu a vorbit despre transferuri la Rapid. Pe ce post mai vrea un jucător
Adrian Mutu a spus în direct la Digi Sport că în acest moment își mai dorește un jucător pe postul de atacant, dar este dispus să promoveze și un tânăr de la academia clubului.
”Nu pot să spun nici da, nici nu. La ce am vorbit cu Nico și Victor, ne uitam dacă e ceva. Ne uităm pentru un vârf. Ăia buni au deja echipe. Cine nu ia pe nimeni, să luăm noi? Nu prea vrem să facem acest lucru.
Dacă luăm un vârf pe cheltuiala clubului, să fie ceva bun. Dacă nu, luăm un copil de la academie”, a declarat Adrian Mutu, la Digi Sport Special.
Transferurile făcute de Rapid în această vară:
- Paul Iacob
- Florin Ştefan
- Andrei Ciobanu
- Marko Dugandzic
- Valentin Costache
- Damien Dussaut
- Jayson Papeau
- Alexandru Crivac
- Codruţ Sandu
- Alexandru Mățan
Etichete: adrian mutu , cristi borcea , lot rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...