Exclusiv Cristi Balaj cere sancțiuni împotriva arbitrilor VAR cu telefoanele deschise: ”Inacceptabil!”
articol scris de Digi Sport19.07.2022, 22:40
Președintele celor de la CFR Cluj, Cristi Balaj, a declarat că și-ar dori ca membrii Comisiei Centrale a Arbitrilor să ia măsuri împotriva arbitrilor care stau cu telefoanele deschise în camera VAR.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
S-au semnalat două astfel de cazuri în Superligă: primul, la meciul dintre FCSB - Universitatea Cluj, când pe filmări s-a putut observa cum unul dintre arbitri avea telefonul deschis, în stânga sa, lângă ecranele de monitorizare.
Cel de-al doilea caz a fost la meciul CFR Cluj - Rapid, însă de această dată telefonul avea ecranul stins și nu se știe exact dacă era funcțional.
Cristi Balaj, clemență zero pentru arbitrii cu telefoanele deschise în camera VAR
Cristi Balaj, fost arbitru FIFA, este de părere că arbitrii ar trebui să primească un nou instructaj cu privire la regulament, iar dacă continua să greșească, să fie sancționați corespunzător.
”Inacceptabil. Am văzut acea discuție și sunt convins că cei din Comisia Centrală a Arbitrilor vor atrage atenția și dacă vor afla că arbitrii au telefoanele au deschise, vor avea probleme. Nu au voie să aibă telefoanele deschise, nu împreajma lor. Dacă ai ghinionul să te sune cineva din comisie și să ai telefonul deschis, ai încurcat-o.
Dacă e pus pe cronometru, ar putea fi o justificare, dar au ceasuri la mână. Eu nu cronometram meciul cu telefonul. Sunt convins că se va rezolva această problemă”, a declarat Cristi Balaj, la Digi Sport Special.
Etichete: arbitri , superliga , cristi balaj , var
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...