Exclusiv Craiova vrea să dea lovitura și să-l ”repatrieze” pe Andrei Ivan! ”Dacă mă vor, de ce nu?”
01.12.2017, 13:55Andrei Ivan (20 de ani) nu s-a adaptat la FK Krasnodar, grupare la care a ajuns în vară. Atacantul are șanse astfel să revină la gruparea din Craiova, între cele două cluburi purtându-se deja negocieri în acest sens.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Internaționalul român a plecat în Rusia extrem de entuziasmat și dornic de a demonstra că are valoare, numai că a fost chinuit de accidentări care l-au ținut departe de gazon până de curând. În aceste condiții, șefii Craiovei i-au contactat pe omologii ruși, cărora le-au propus o afacere avantajoasă pentru ambele părți.
Concret, cei de la Craiova doresc să-l ”repatrieze” pe Ivan pentru șase luni, convinși că după o pregătire de iarnă, ca la carte, sub ”bagheta” lui Devis Mangia, va redeveni jucătorul din sezonul trecut. Conducătoriii lui Krasnodar par a fi de acord cu propunerea, astfel că sunt șanse de peste 90% ca mișcarea să se facă în perioada de mercato.
”Nu am auzit nimic despre un astfel de transfer. În ultima perioadă, m-am concentrat mai mult pe refacere, decât pe ce va fi din iarnă. Sunt bucuros pentru că am revenit pe teren, și sunt complet refăcut, după aproape două luni de la operație.
Dacă cei de la Craiova mă vor, și conducătorii mei vor fi de acord, de ce nu? Dar, asta, vedem. Acum mă pregătesc pentru ultimele meciuri ale echipei mele din acest an. Pe 14 decembrie vin în țară și voi fi prezent pe noul stadion la meciul cu CFR Cluj”, a spus Andrei Ivan, în EXCLUSIVITATE, pentru Digi Sport.
Operația a reprezentat și motivul pentru care Ivan nu a fost convocat la echipa națională pentru meciurile cu Kazahstan și cu Danemarca. Spre norocul său, perioada de repaus impusă de doctorii germani a fost undeva la trei săptămâni, astfel că jucătorul și-a reluat antrenamentele pe final de an.
Andrei Ivan s-a transferat la jumătatea lunii august în Rusia, la Krasnodar, echipă care a achitat 3 milioane de euro pentru el. La Krasnodar, fostul atacant al celor de la CS U Craiova are un salariu de 500.000 de euro pe sezon, iar Craiova va mai putea primi un milion de euro în funcţie de performanţele românului.
4 meciuri și o pasă de gol are Ivan la Krasnodar.
3 milioane de euro este suma de transfer a lui Ivan de la Craiova la Krasnodar.
2 milioane de euro este cota de piață a lui Ivan, conform transfermarkt.com.
Etichete: cs u craiova , andrei ivan craiova , craiova ivan , andrei ivan krasnodar , craiova il repatrieaza pe ivan , oferte andrei ivan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...