Video Craiova - Dinamo Kiev 0-2. Oltenii au cedat pe final în ultimul amical din Austria
05.07.2017, 22:11CS Universitatea Craiova a încheiat seria amicalelor din Austria fără victorie. Dinamo Kiev a fost adversara oltenilor din ultimul meci de pregătire, formaţia din Ucraina reuşind să se impună cu 2-0.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Oltenii au rezistat 68 de minute fără să primească gol şi au avut cea mai mare ocazie a primei reprize. Ucrainenii au deschis scorul prin Mbokani, revenit la Kiev în această vară după două sezoane mai puţin reuşite în Anglia. Yarmolenko a marcat, apoi, al doilea gol, după o fază fixă.
Italianul Mangia l-a trimis pe teren şi pe Mihai Roman, ultimul jucător transferat de Craiova. Atacantul a avut o ocazie, dar meciul s-a terminat cu scorul de 2-0 pentru vicecampioana Ucrainei.
Echipa de start a Craiovei: 12. Calancea – 30. Dimitrov, 5. Barthe, 6. Kelic, 24. Briceag – 54. Screciu, 23. Zlatinski – 22. Băluță, 10. Gustavo, 11. Bancu – 9. Ivan
Fotbaliștii Craiovei vor mai susține atât în cursul zilei de joi, cât și vineri, ultimele ședințe de pregătire din Austria. Începând de săptămâna viitoare, alb-albaștrii se vor antrena pe plan local, la Craiova, în vederea pregătirii noului sezon competițional.
În weekend-ul următor va începe noul sezon de Liga 1, cu toate meciurile ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și LIVE VIDEO&TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: craiova amical , craiova infrangere , craiova meci dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...