Exclusiv Craiova aduce portar. În România a lăsat o impresie excelentă la CFR, iar FCSB l-a scăpat printre degete în 2015
28.05.2018, 15:29CS Universitatea Craiova a încheiat sezonul într-un mod care i-a extaziat pe suporterii olteni. După locul 3 în campionat, duminică seară a venit şi victoria în Cupa României, 2-0 cu Hermannstadt, primul trofeu după o aşteptare de 25 de ani. Dar acum fanii vor mai mult. Tocmai de aceea, conducerea vrea să întărească echipa, iar unul dintre posturile care au creat probleme de-a lungul sezonului este cel de portar. Mario Felgueiras a redevenit ţinta numărul 1 pentru transferul în Bănie şi şansele ca el să se realizeze sunt foarte mari.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Portarul portughez pentru care FCSB a insistat în 2015 şi în 2016 a retrogradat cu Pacos Ferreira şi chiar dacă mai are contract până în 2021, eliberarea sa devine mult mai simplă decât în iarnă. Şi între tur şi retur, oltenii au negociat cu Mario, iar totul părea pus la punct. Însă Pacos nu a fost de acord să renunţe la jucător decât în schimbul unei sume importante, astfel că totul a picat la vremea respectivă.
Felgueiras nu a mai apărat la Pacos în ultimele 5 meciuri din campionatul Portugaliei pentru că pe 13 aprilie a suferit o fractură la un deget de la mână, chiar în meciul cu Sporting, adică echipa la care a crescut.
Pacos Ferreira a retrogradat dramatic în liga secundă, după ce în ultima etapă a pierdut în deplasare cu Portimonense, în timp ce Feirense a încheiat la egalitate pe teren propriu, 0-0 Estoril. Pacos a încheiat campionatul cu 30 de puncte, pe locul 17, iar Feirense pe 16, cu 31 de puncte. Cu 32 de puncte au terminat Vitoria Setubal (locul 14), 1-0 cu Tondela, şi Moreirense (locul 15), 0-1 cu Benfica.
- 31 de ani are Mario Felgueiras
- un titlu de campion european U17 are Felgueiras cu naţionala Portugaliei
- 102 jocuri a disputat Felgueiras în tricoul CFR-ului
- 36 de partide a jucat Felgueiras pentru FC Braşov
În acest campionat, Craiova a folosit portarii Calancea (31 de ani), Miodrag Mitrovic (26 de ani) şi Laurenţiu Popescu (21 de ani)
"Normal că în timpul vacanţei conducerea va lucra pentru a stabili lotul cu care se va începe sezonul viitor. Lăsaţi-ne să facem transferurile şi o să vă informăm pe 18 iunie", a spus preşedintele Marcel Popescu la interviul oferit Digi Sport azi, în timpul primirii extraordinare de care a avut parte echipa Craiovei în piaţa Mihai Viteazul din Craiova. Vezi imaginile mai jos.
Etichete: universitatea craiova , felgueiras , cs u craiova , transfer craiova , felgueiras la craiova , craiova işi ia portar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...