Cotat la 8 milioane de euro de Gică Hagi, Adrian Mazilu a spus unde ar vrea să joace
articol scris de Digi Sport28.05.2023, 11:38
În vârstă de doar 17 ani, Adrian Mazilu a fost unul dintre jucătorii-cheie ai Farului în actualul sezon, iar evoluțiile acestuia le-au atras atenția mai multor formații.
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Cotat la 8 milioane de euro de Gică Hagi, Adrian Mazilu a spus unde i-ar plăcea să joace
Mazilu a debutat în actualul sezon la prima echipă a Farului, iar tânărul fotbalist a avut un impact rapid și a impresionat, devenind un titular incontestabil. Ca urmare a evoluțiilor consistente, jucătorul a intrat pe radarul altor formații, iar Gică Hagi i-a stabilit un preț fix puștiului său: 8 milioane de euro.
Întrebat despre un posibil transfer, Adrian Mazilu a spus că nu se gândește la asta în momentul de față, dar a menționat în ce campionat visează să evolueze în viitor.
"Nu am vorbit nimic. Chiar nu știu. Sincer, trebuie să vorbesc și cu familia și să aleg varianta cea mai bună. Eu îmi doresc să ajung în Premier League. Mi-am făcut treaba aici, m-au ajutat și colegii și asta s-a văzut. Academia produce foarte mulți jucători, sunt mereu acolo și ăsta este un lucru bun", a spus Adrian Mazilu, la conferința de presă.
Mazilu, fotbalistul de 8 milioane de euro al lui Hagi
Chiar dacă s-a luptat pentru un loc în prima echipă cu jucători ca Alibec, Morar, Louis Munteanu, Mateus și Sali sau Torje și Moldoveanu în prima parte a sezonului, Mazilu a primit încredere din ce în ce mai multă, iar acum este jucătorul care poate aduce cei mai mulți bani la bugetul Farului.
Cifrele lui Mazilu, tinerețea și calitățile arătate de acest stângaci îl fac pe Gică Hagi să-i stabilească un preț de aproximativ 8 milioane de euro. Prețul final va fi stabilit și în funcție de celelalte detalii, de exemplu procentul pe care l-ar păstra Farul, dar sunt deja doritori de la cluburi care ochesc astfel de talente și le cresc în curtea lor pentru ca peste câțiva ani să vândă cu sume mult mai mari.
”Din ultima mea discuție cu el (n.r. cu Gică Hagi), am înțeles că sunt patru jucători care vor părăsi clubul. Sunt oferte pentru Mazilu, Borza, Enes Sali și Băluță”, a precizat Ilie Dumitrescu, vineri seară, la Digi Sport Special.
- Pentru Grameni, Rapid a făcut o ofertă de aproape un milion de euro
Cifrele lui Adrian Mazilu la Farul
- 8 meciuri a jucat Mazilu în play-off. A marcat douyă goluri și a dat o pasă decisivă
- 10 partide a disputat Mazilu în sezonul regulat din SuperLiga și a dat 4 goluri
- două meciuri și un gol are Mazilu în Cupa României
- 1,86 metri are Mazilu
Etichete: gica hagi , superliga , farul , adrian mazilu , echipa mazilu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele Biden a autorizat utilizarea de către Ucraina a rachetelor cu rază lungă de acțiune...