Cosmin Contra anunță că urmează discuția decisivă despre viitorul său: ”Vom spune lucrurilor pe nume!”
articol scris de Digi Sport14.11.2020, 23:38
Dinamo și Astra Giurgiu au terminat la egalitate, scor 1-1, ”derby-ul” codașelor din Liga 1, într-un meci restanță din etapa a noua. Giurgiuvenii au marcat primii, prin Vali Gheorghe, dar ”câinii” au egalat prin foarfeca spectaculoasă a lui Magaye Gueye.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
După joc, Cosmin Contra s-a arătat dezamăgit atât de evoluția jucătorilor, cât și de situație generală de la Dinamo. Antrenorul a evitat să vorbească despre o eventuală despărțire de echipă, dar a precizat că mâine va lămuri lucrurile, într-o discuție directă cu Rufo Collado, directorul sportiv.
Cosmin Contra: ”Mâine vom spune lucrurilor pe nume!”
”O primă repriză în care am avut dominare teritorială, dar fără să punem în pericol poarta adversă. Posesie prelungită, dar n-am avut jucători care să facă ceva diferit în ultimii 20 de metri. O acțiune individuală, o centrare bună, un un-doi, un șut. Din păcate, jucătorii sunt marcați de locul în clasament. Apoi am primit un gol foarte ușor, am revenit în joc, după care orice echipă putea să câștige. Până la urmă, e un rezultat echitabil, care nu cred că mulțumește niciuna dintre echipe.
Ne lipsește încrederea. Trebuie să-și dea seama că dacă au valoare, trebuie s-o arate. Trebuie să-și asume responsabilitatea locului în clasament. Dacă nu-ți asumi, e greu să ieși din subsolul clasamentului. Sunt fotbaliști cu experiență în campionate puternice, aș vrea să văd mult mai multă personalitate din partea lor. Dar se pare că ne consumă ce se întâmplă în jurul echipei și nu suntem capabili să dăm randament.
Eu trebuie să am încredere în ce e aici. Sunt antrenor. Mâine, o să am o discuție cu directorul sportiv, vom spune lucrurilor pe nume. Trebuie să facem o analiză, e clar. Vom vedea ce se întâmpl (n.r. - dacă ia în calcul o despărțire). Acum sunt dezamăgit de meciul ăsta. Așteptam mult, i-am simțit bine pe băieți săptămâna asta. Dar ajungem la ora jocului și nu putem să punem în aplicare ce facem la antrenament.
Nu știu dacă mă tem de o depunctare din cauza datoriilor. Nu ține de mine, sunt alte lucruri. E greu să spun dacă aș mai fi venit la Dinamo, dacă știam situația”, a spus, abătut, Cosmin Contra.
Interviul lui Cosmin Contra, după Dinamo vs. Astra 1-1:
Rezumat Dinamo vs. Astra 1-1:
Etichete: dinamo astra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...