News Alert Coșmarul lui Petrescu nu se mai oprește. CFR Cluj a pierdut încă un fundaș central pentru meciul cu AS Roma
articol scris de Digi Sport03.11.2020, 12:38
CFR Cluj va avea mari probleme în defensivă la meciul cu AS Roma, din Europa League, programat joi, de la ora 19:55, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Andrei Burcă, unul dintre cei doi fundași centrali pe care îi mai avea la dispoziție CFR Cluj, a fost depistat cu COVID-19, potrivit GSP.ro.
Andrei Burcă, depistat cu COVID-19. CFR Cluj rămâne cu un singur fundaș central
Astfel, Dan Petrescu, care era foarte nemulțumit de problemele de lot, are încă o problemă pentru partida de la Roma, dar și pentru meciul de campionat cu FC Argeș, de duminică. Denis Ciobotariu (22 de ani) rămâne singurul fundaș central valid din lotul lui CFR Cluj, Vinicius și Cestor fiind accidentați.
Burcă a fost folosit în a doua repriză a meciului cu Gaz Metan Mediaș, de duminică, pierdut de CFR Cluj, scor 1-2.
- Atacantul Jakub Vojtus, mijlocașul Alex Chipciu, team managerul Cristian Panin, șoferul autocarul și un kinetoterapeut au fost și ei depistați cu COVID-19 săptămâna trecută.
După partida cu Young Boys, scor 1-1, în care l-a pierdut pe Vinicius, Dan Petrescu spunea că Burcă este foarte obosit, motiv pentru care va încerca să îl odihnească în campionat.
"Avem meci foarte greu duminică și Burcă n-are cum să intre, abia mai merge. Nici nu mai știu câte meciuri a jucat săracul, și pe la echipa națională a jucat toate meciurile. Așa că dacă-l băgăm se rupe și el.
Îl avem pe Ciobotariu și Cristi Manea, care de fapt e fundaș dreapta. Manea a jucat excelent azi ca fundaș central, a fost o surpriză plăcută", spunea Petrescu.
Etichete: liga 1 , cfr cluj , dan petrescu , as roma , andrei burca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...