Exclusiv Contre în direct după oferta ”de nerefuzat” primită de Coman: ”Dacă era copilul lui Șucu, da” / ”Învins fotbalistic”
articol scris de Digi Sport31.03.2024, 00:03
Florinel Coman (25 de ani) a primit o ofertă ”de nerefuzat” din Qatar. Al-Duhail este gata să-i achite clauza de reziliere a contractului cu FCSB în valoare de 5 milioane de euro și să-i plătească fotbalistului un salariu de două milioane de euro pe sezon.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
După discuții cu mai mulți reprezentanți ai presei din Golf, jurnalistul Decebal Rădulescu a transmis că Florinel Coman este 95% convins să dea curs propunerii și să se despartă de gruparea roș-albastră la finalul sezonului. Această informație a deschis un dialog în contradictoriu în cadrul emisiunii Fotbal Club.
Florinel Coman are ”pe masă” un salariu de 2.000.000 €/an! ”Când îți vine o ofertă cu atâtea zerouri, te gândești” / ”Dacă merge acolo, e învins fotbalistic”
Helmut Duckadam, Florin Bratu și Decebal Rădulescu au încercat să explice motivele pentru care un fotbalist ca Florinel Coman, unul dintre cei mai în formă jucători din SuperLigă, internațional, aflat în cea mai bună perioadă a carierei, ar vrea să meargă într-un campionat din Golf.
- 15 goluri și 9 assist-uri sunt cifrele lui Coman în acest sezon.
De partea cealaltă, Radu Naum a susținut că șeptarul FCSB-ului ar trebui să aibă aspirații mai înalte și să pună performanța sportivă pe primul plan, înaintea banilor.
Helmut Duckadam: Eu cred că Florinel se gândește și la perioada în care a intrat în dizgrația patronului. Când a venit de la Viitorul era pe val, apoi nu mai juca deloc, patronul îl `ardea`... Mâine poate să intre din nou (n.r.- în dizgrația lui Gigi Becali).
Radu Naum: El trebuie să tragă tare, e posibil să-l ia Edi Iordănescu (n.r.- la EURO), să intre în echipă și atunci scapă și de Gigi Becali și de Qatar, poate că va avea o ofertă (n.r.- din Vestul Europei).
Decebal Rădulescu: Dacă era copilul lui Dan Șucu, să zicem, și avea acasă lucrurile rezolvate, își permitea să facă ce zici tu: `Bă, refuz două milioane, stau în continuare aici`.
Radu Naum: Dacă Florinel Coman face asta (n.r.- acceptă oferta din Qatar), înseamnă că el se declară învins fotbalistic. Așa s-ar duce toți în Arabia Saudită.
Florin Bratu: Vreau să-mi spui și mie ce fotbalist a zis că nu se duce în Arabia Saudită sau Qatar. Antrenorii de ce se bat să se ducă în Arabia Saudită? Pentru fotbalul de acolo? Atunci când îți vine o ofertă cu atâtea zerouri, te gândești.
Radu Naum: Dacă ești un jucător trecut, clar. Dacă ești unul care mai are o șansă să facă ceva în lumea asta, atunci cred că are datoria s-o facă. Dacă merge acolo, spun că a fost învins fotbalistic și a ales calea banului.
Al-Duhail, locul șase în prima ligă din Qatar, are un lot evaluat la 50 de milioane de euro. Starul echipei este Philippe Coutinho (31 de ani), fostul jucător de la Barcelona, Liverpool și Bayern Munchen.
VIDEO Discuția pe marginea ofertei pentru Florinel Coman
FOTO Florinel Coman este căsătorit cu Ioana Timofeciuc, iar cei doi au împreună o fetiță
Galerie Foto
Etichete: florinel coman , transfer coman , oferta coman , coman qatar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele american Joe Biden a pledat miercuri pe lângă succesorul său Donald Trump pentru...