Contra s-a săturat de strategia transferurilor: "Nu mai vreau jucători fără echipă!" Pică transferul lui Yoda?
20.08.2017, 18:13Startul slab de sezon a tensionat atmosfera de la Dinamo. Juan Albin a fost dat afară după numai 5 săptămâni, după ce lipsa de randament a fost urmată și de indisciplină, lucru peste care antrenorul Cosmin Contra nu a putut trece. Tehnicianul "câinilor" a anunțat că nu mai vrea ca transferurile să se facă așa cum s-au făcut și până acum.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Contra nu mai acceptă să îi fie aduși jucători care nu au echipă. Este și cazul lui Karim Yoda (28 de ani), care în România a jucat la Astra, înainte ca tocmai el să îl ia la Getafe.
Antrenorul dinamovist a recunoscut că e în discuții cu francezul, dar acum, după ce a trecut prin experiența cu Albin, nu mai e sigur că îl vrea, mai ales că din Spania i s-a transmis că Yoda va fi apt 100% abia în octombrie.
"Nu îmi doresc jucători care nu au avut echipă, nu am nevoie de fotbalişti care au nevoie de o lună şi jumătate să îi pun în formă. Am nevoie de jucători care să ne ajute imediat. Vreau fotbaliști care sunt la echipele lor și care au făcut pregătirea.
Sunt ceva discuţii, dar nu vreau să mă grăbesc. Sunt discuții pentru transferul lui Karim Yoda. El are probleme medicale și așteptăm să vedem care este starea lui. Ni s-a zis din Spania că va fi apt de joc în octombrie", a spus Cosmin Contra, în cadrul conferinței de presă de duminică, ce precedă meciul de luni, dintre Dinamo și Sepsi Sf. Gheorghe.
Dinamo - Sepsi Sf. Gheorghe se joacă luni, 21 august, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și LIVE VIDEO&TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: contra dinamo , dinamo transferuri , karim yoda , karim yoda getafe , contra transferuri , yoda dinamo , contra yoda , karim yoda getafe dinamo , karim yoda dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...