Continuă veștile proaste la Dinamo. Un fotbalist adus în toamnă, accidentat grav
articol scris de Mihai Alecu27.12.2021, 22:18
Dinamo se află într-o situație delicată, iar ultimele noutăți din cadrul lotului echipei nu sunt deloc bune.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Michel Espinosa (28 de ani) ar putea să nu mai îmbrace niciodată tricoul lui Dinamo din cauza problemelor medicale.
Michel Espinosa le dă bătăi de cap celor de la Dinamo
Adus în toamnă la Dinamo, din postura de jucător liber de contract, Michel Espinosa reprezintă o problemă mare a celor de la Dinamo.
Mijlocașul este accidentat destul de grav și nu se știe când o să fie apt de joc. Asta îngreunează și mai mult o posibilă reziliere a contractului, altă motiv de îngrijorare pentru conducerea lui Dinamo.
"Și-a secționat mușchiul, e ceva groaznic, nu se știe dacă și când va mai putea juca fotbal. Are o ruptură a ligamentului și, chit că avem acea clauză în acordul cu el, faptul că s-a accidentat pe terenul de joc, la Dinamo, va crea mari probleme pentru rezilierea angajamentului.
Totul va depinde și de disponibilitatea jucătorului la negocieri", au declarat oficialii clubului, conform GSP.
10 jucători, OUT de la Dinamo
Aflat la al 3-lea mandat la gruparea din Ștefan cel Mare, Flavius Stoican a început deja "curățenia de iarnă". Conducerea clubului a demarat azi tratativele pentru rezilierea contractelor mai multor jucători, la insistențele noului antrenor.
"Câinii" vor să scape de Cristi Nica, Petar Gluhakovic, Răzvan Popa, Andre Pinto, Nikolaos Kainourgios, Michel Espinosa, Marko Nunic, Cătălin Țâră, Mihai Neicuțescu și Robert Moldoveanu. Cel mai probabil, ultimii 3 vor fi împrumutați, iar străinilor li se vor rezilia contractele.
Altfel, Stoican l-a convins pe Plamen Iliev să revină la Dinamo, după ce portarul fusese scos din lot de Mircea Rednic. O decizie în privința lui Cosmin Matei și Steliano Filip, alți doi jucători dați afară de fostul antrenor, va fi luată la începerea pregătirilor.
Dinamo va transfera maximum 5 jucători în perioada de mercato din iarnă. Flavius Stoican caută fotbaliști pentru zona centrală a echipei, de la fundași, până la atacanți.
Dinamo are 38 de jucători, dar Flavius Stoican vrea doar 25
Flavius Stoican a transmis că își dorește un lot format de 25 de jucători, ceea ce duce la ideea că vor urma plecări în masă de la Dinamo în această iarnă, având în vedere că acum, sunt nu mai puțin de 38 de fotbaliști la prima echipă.
”Eu am limită la jucători, îmi place să fie 25 de jucători. Doi pe post, 22, plus trei copii”, a anunțat Flavius Stoican, la Digi Sport Special.
”Eu o să fac lista și cu ăia mâncăm pământul. Eu cred că-i fac pe băieții ăștia să joace fotbal. Eu fac tot ce-mi stă în putință să salvez echipa”, a transmis Flavius Stoican.
Flavius Stoican, plin de entuziasm după revenirea la Dinamo
Antrenorul care l-a înlocuit pe Mircea Rednic a anunțat că a început deja să facă planurile pentru startul pregătirii și lotul de jucători pe care se va baza.
De asemenea, Flavius Stoican a transmis că este încrezător că, datorită pasiunii sale, va reuși să salveze echipa de la retrogradare.
”M-am apucat de treabă, fac programe, lot de jucători, tot. A fost surprinzător, chiar nu m-am așteptat. Am primit telefonul de la domnul Mureșan, m-a întrebat dacă vreau, i-am zis 'da!'. După am discutat despre contract. Am semnat pe un an și jumătate.
Primul lucru pentru mine e pasiunea în fotbal. Eu zic că omul sfințește locul. Că e greu, că e ușor, eu cred că pot face lucrurile să fie mai bine. Nu e ușor, dar e fotbal, trebuie să jucăm fotbal.
Am fost la echipe la care am stat o perioadă bună de timp, la Iași am stat doi ani, la Dinamo un an și patru luni, am fost la o echipă de liga a doua, Viitorul Pandurii, la care am stat până aproape de final și am plecat pentru că nu mi-am îndeplinit obiectivul pe care eu l-am impus, intrarea în play-off, iar toți spuneau că sunt nebun”, a declarat Flavius Stoican, la Digi Sport Special.
Etichete: dinamo , accidentare , flavius stoican , michel espinosa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...