Continuă duelul dintre Şumudică şi Andone: "Am văzut că e irascibil. Ar trebui să ne respectăm"
28.10.2016, 20:26Duelul de la distanţă dintre Şumudică şi Andone şi-a consumat un nou episod chiar înaintea meciului direct, de la Bucureşti. Văzut ca un posibil înlocuitor al tehnicianului dinamovist, antrenorul campioanei nu a dorit să răspundă declaraţiilor lui Andone, dar speră ca jucătorii săi să o facă, pe teren. În tur, Dinamo s-a impus cu 4-1, dar Şumudică nu a stat pe bancă.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
"Dar eu n-am niciun duel, n-am nicio problemă cu dânsul. Îl respect ca antrenor, e un antrenor mult mai titrat ca mine, nu mă interesează.
Dânsul am văzut că este irascibil, aşa, în ultimul timp. Eu nici nu m-am sinchisit să-i răspund, fiindcă n-are nicio legătură şi, încă o dată, ar trebui să ne respectăm între noi. Nu ştiu ce l-a deranjat pe dânsul în ultimul timp. Că am venit de la furnale, că aveam cămaşa cu funingine sau nu ştiu ce a vrut să spună.
Problema este că respect clubul Dinamo, respect antrenorul şi nu vreau să intru în nicio polemică. Dacă vor fi mai buni, vor câştiga, nu este niciun fel de problemă", a spus Şumudică, într-o conferinţă de presă.
"Eu l-am ajutat când nimeni nu îl ajuta. Era la Hunedoara şi l-am sunat pe preşedintele de acolo, că am mai rămas cu ceva prieteni pe acolo.
I-am zis că Şumudică este bucureştean şi nu mai poate face naveta aşa. I-am zis să îl lase liber să plece. Poate trebuia să îl mai las 6 luni la furnale", a comentat Ioan Andone, în această săptămână.
”Zilele acestea am fost la un pas de Dinamo, am fost foarte aproape, nu are rost să mai vorbesc acum, ei au un antrenor, pe Ioan Andone”, au fost declarațiile lui Șumudică care l-au supărat iniţial pe antrenorul ”câinilor”.
La meciul cu Dinamo, Şumudică va beneficia de revenirea lui Florin Lovin, absent etapa trecută, la Botoşani.
"Da, într-adevăr, trebuie să-l luăm şi ca pe o revanşă acest meci, pentru că am luat, totuşi, bătaie cu 4-1 şi e inadmisibil ca o echipă campioană să facă un astfel de rezultat", a comentat şi Lovin.
Partida dintre Dinamo și Astra se va disputa sâmbătă, 29 octombrie, de la ora 20:30 și va fi transmisă în direct de Digi Sport 1. Meciul poate fi urmărit în format live text și video pe digisort.ro și m.digisport.ro.
Etichete: dinamo astra , sumudica dinamo , sumudica andone
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...