Construirea noului stadion Dinamo, blocată din nou? Cicliștii și locatarii au dat clubul în judecată
21.07.2020, 08:47Dinamoviștii speră din nou că vor avea un nou stadion, după ce în ultima perioadă s-au făcut pași importanți în acest sens. Lucrurile pot fi, însă, blocate.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Pentru a ”dribla” problema stadionului actual, s-a discutat despre construirea noului stadion în locul velodromului din parcul sportiv Dinamo, lucru cu care cicliștii și oamenii care locuiesc în vecinătate nu sunt de acord, informează GSP.ro.
Locatarii nu sunt de acord cu agitația care s-ar produce dacă noua arenă se va construi în locul velodromului. Reprezentanții asociației cicliștilor susțin că mai există doar două velodromuri asemănătoare în toată Europa. Cele două asociații au dat în judecată CS Dinamo, iar termenul de instanță va avea loc miercuri.
Dan Cristian Popescu: ”Vrem să facem noul stadion în spate. Va avea 30.000 de locuri”
Dan Cristian Popescu, viceprimarul sectorului 2 al Bucureștiului, a vorbit despre acest nou stadion care va fi construit de la zero în Complexul Dinamo.
”Noi vrem să facem noul stadion în spate, și nu în locul celui actual. De ce am luat această decizie? Noi, inițial, am vrut să facem stadionul nou pe locul actual, dar nu s-a putut.
În primul rând, sunt litigiile pe care le cunoașteți, și care vor mai dura minimum un an. Sunt anumite probe pentru DNA care nu pot fi distruse, dar, cel mai important argument este acela că în față nu putem face un stadion fără pistă. legea te obligă să faci pistă și la un stadion nou.
Așa că noi vrem un stadion doar de fotbal pentru Dinamo. Va avea 30.000 de locuri, dacă nu chiar 33.000 de locuri”, a spus Popescu, ÎN DIRECT la Digi Sport Matinal.
Etichete: dinamo , stadion dinamo , construire stadion dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...