Exclusiv Conducerea Rapidului i-a trimis oferta lui Cristi Săpunaru, căpitanul ”uitat” pe bancă de Neil Lennon
articol scris de Digi Sport07.08.2024, 22:45
Cristi Săpunaru (40 de ani) a revenit în vara anului 2021 la Rapid, echipă de la care a plecat în 2008 la Porto în schimbul sumei de cinci milioane de euro.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
În sezonul precedent, veteranul a fost titular de drept în apărare, dar odată cu venirea lui Neil Lennon la cârma echipei, Cristi Săpunaru a trecut pe banca de rezerve.
În actuala stagiune, fundașul central de 40 de ani a bifat doar 24 de minute pentru Rapid, în înfrângerea cu Petrolul Ploiești, scor 0-1.
Viorel Moldovan: ”Aici, la Rapid, este viitorul lui, indiferent de ce decizie va lua”
Viorel Moldovan, noul președinte al Rapidului, a avut o intervenție în cadrul emisiunii Fotbal Club, iar acesta a fost întrebat, printre altele, de subiectul Cristi Săpunaru, fotbalistul de legendă al giuleștenilor care a trecut în plan secund.
Oficialul alb-vișiniilor a dezvăluit că Săpunaru va primi, cu siguranță, un rol în cadrul clubului după retragere, însă consideră că jucătorul încă mai poate ajuta echipa din teren.
”Cu Cristi, indiferent de statutul lui, el are viitorul asigurat la Rapid în cadrul clubului. Încă cred că își poate aduce aportul în joc și să fie un element de bază. Aici, la Rapid, este viitorul lui, indiferent de ce decizie va lua: să fie antrenor, conducător. Dacă mă dă domnul Șucu afară, poate să fie și președinte”, a declarat Viorel Moldovan.
Florin Prunea și Florin Bratu consideră că Neil Lennon ar trebui să gestioneze mult mai bine relația cu Cristi Săpunaru
”Reacția lui Săpunaru pe care am văzut-o pe rețelele sociale. Am înțeles așa în limbajul fotbaliștilor. Se referă la fotbal, acesta este limbajul jucătorilor când vor să spună ceva.
Cred că orice antrenor trebuie să vorbească cu Săpunaru. Trebuie să fii inconștient să nu știi să gestionezi relația cu un astfel de jucător. Vorbim de fostul căpitan al Rapidului și un jucător emblematic.
Cum joacă fundașii centrali acum, eu cred că da. Spectatorii au început prin minutul 70 să aibă reacții, iar dacă Rapidul nu egala (n.r. în meciul cu CFR Cluj) lucrurile puteau să degenereze.”, a spus Florin Prunea.
În același timp, Florin Bratu consideră că Săpunaru ar fi meritat mai mult respect din partea antrenorului nord-irlandez venit în această vară în Giulești. De asemenea, fostul internațional român a explicat că Lennon ar fi trebuit să discute clar cu Săpunaru despre rolul său în echipă.
”Săpunaru e o pierdere pentru Rapid, e clar. E o pierdere pentru că nu poate să joace, în sensul că nu e folosit. Săpunaru nu acceptă poziția lui, cu siguranță. Lennon are și el personalitatea lui și poate vede pe altcineva acolo.
Mult, foarte mult (n.r. riscă să piardă vestiarul). Săpunaru are o personalitate fantastică, este un jucător ascultat de colegi. Nu poți să tratezi așa un jucător precum Săpunaru sau care se află la final de carieră.
Ori strângi mâna cu el și îi spui asta este, la revedere, nu se poate mai mult, sau îi spui că îi poți oferi asta. El a semnat înainte să vină Lennon.”, a spus Florin Bratu.
Etichete: rapid , cristi sapunaru , viorel moldovan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...