Exclusiv Edi Iordănescu e furios şi se gândeşte să demisioneze de la Astra
05.01.2018, 13:43Aşa cum digisport.ro v-a anunţat în urmă cu două zile, Anthony Le Tallec se va despărţi de Astra în această iarnă. Negocierile cu Orleans au picat, dar atacantul francez nu duce lipsă de oferte: este dorit de echipe din Cipru şi din Grecia. Ioan Niculae nu mai vrea să-i plătească salariul care în 2018 ajunge la 10.000 de euro pe lună şi l-a convins pe fotbalist să plece.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Francezul va da curs, cel mai probabil, ofertei din Grecia, fiind familiarizat cu fotbalul de acolo. În ultimele două sezoane, Anthony a evoluat pentru Atromitos. A jucat 68 de partide şi a marcat 14 goluri. La Astra a adunat 24 de prezenţe. Datorită cărţii sale de vizită impresionante, Le Tallec a primit în vară cel mai mare salariu la formaţia din Giurgiu. 9.000 de euro în 2017, venit lunar care s-ar mări la 10.000 de euro în 2018. Acesta este, de fapt, motivul real pentru care Orleans, locul 13 în liga secundă din Franţa, a abandonat pista. A renunţat la ideea de a achita un astfel de salariu unui fotbalist de 33 de ani.
Despărţirea iminentă de Le Tallec, dar şi decizia lui Ioan Niculae de a-l trimite pe Alex Ioniţă la echipa a doua, din cauza faptului că nu-şi prelungeşte contractul, îl lasă practic pe Edi Iordănescu fără cele mai importante soluţii ofensive. Alexandru Ioniţă mai are contract cu cu Astra până la finalul anului în curs şi nu vrea să-şi prelungească înţelegerea din cauza nesiguranţei permanente cu care s-a confruntat la Giurgiu pe perioada petrecută la echipă. El a fost ales cel mai bun jucător din Liga 1 în noiembrie, în ancheta Fotbalistul lunii, în care Digi Sport îl premiază pe cel mai bun fotbalist.
Lipsa soluţiilor în compartimentul ofensiv, după ce s-a ajuns la situaţia prezentată mai sus, dar şi slabele perspective pentru transferurile de jucători l-au nemuţumit teribil pe antrenorul Edi Iordănescu. Acesta este foarte supărat şi nu este exclus să-şi anunţe plecarea de la Astea în următoarele zile.
Cu Iordănescu jr. la cârmă, Astra a fost una dintre revelaţiile actualului sezon. Chiar dacă a avut la dispoziţie un lot complet nou după plecare a 16 fotbalişti în vară, noul antrenor al echipei a reuşit să formeze o trupă redutabilă, cu care a obţinut 10 victorii şi a pierdut de 5 ori.După 22 de etape, formaţia giurgiuveană este pe locul 4, cu 37 de puncte. Pe 5 este Botoşani, cu 35 de puncte, iar pe 6 şi pe 7 sunt Viitorul şi Dinamo, cu câte 34 de puncte.
Cu cine va juca Astra în startul lui 2018:
Etapa 23-a Viitorul - Astra
Etapa a 24-a, Astra-Gaz Metan
Etapa a 25-a, CFR-Astra
Etapa a 26-a, Astra-Dinamo
Astra s-a reunit azi, iar pe 8 echipa va pleca pentru un cantonament în Cipru.
Etichete: iordanescu demisie astra , demisie edi iordanescu , edi iordanescu transferuri le tallec ionita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...