Concurență pentru Steaua. Sânmărtean este dorit de ocupanta locului 3 din Grecia
30.01.2014, 11:43Gigi Becali visează să îl aducă pe Lucian Sânmărtean la Steaua, iar transferul ar fi și pe placul lui Laurențiu Reghecampf și MM Stoica. Cei doi s-au referit în dese rânduri la mijlocașul de la Vaslui și consideră că este inevitabil ca în acest an el să ajungă în Ghencea.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Am discutat foarte clar. În vară, dacă va termina contractul, dacă nu va prelungi cu Vasluiul, ne vom prezenta și noi cu o ofertă, chiar dacă împlinește 34 de ani până atunci. Ce importanță are? E feblețea patronului nostru și până la urmă trebuie să ajungă și el la un moment dat la Steaua, nu?", a spus în urmă cu o săptămână managerul Stelei, la microfonul Digi Sport (DETALII AICI).
Cu toate acestea, se pare că nu doar campioana se află pe urmele mijlocașului de la Vaslui. Conform gsp.ro, Sânmărtean este dorit de ocupanta locului 3 din Grecia, Atromitos.
Cu doar trei înfrângeri în acest sezon, toate în deplasare, formația din Atena își dorește un mijlocaș ofensiv cu experiență, iar antrenorul Giorgios Paraschos l-a cerut pe Lucian, jucător pe care îl cunoaște încă din perioada în care Sânmărtean a evoluat în prima ligă din Grecia, la Panathinaikos.
Conform aceleiași surse, Atromitos ar fi trimis deja o ofertă pentru transferul fotbalistului de 34 de ani. Grecii nu se opresc însă aici - trupa din Atena și-a făcut public interesul pentru Cosmin Matei, jucătorul lui Dinamo, care a fost dorit și de Botev Plovdiv.
Formația din Ștefan Cel Mare a refuzat o ofertă venită din partea bulgarilor și a dat de înțeles că nu își va ceda mijlocașul de 22 de ani fără o sumă de cel puțin două milioane de euro (DETALII AICI).
Etichete: lucian sanmartean , sanmartean steaua , transfer sanmartean , sanmartean atromitos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...