Concordia - ACS Poli Timișoara 0-1. Bănăţenii au retrogradat în Liga 2 în ciuda victoriei
02.06.2018, 20:40
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
ACS Poli Timişoara a retrogradat, deşi s-a impus în ultima etapă a play-out-ului, 1-0 pe terenul Concordiei Chiajna. Bănăţenii erau pe loc de baraj în minutul 85, când Juventus o conducea pe FC Voluntari, însă echipa lui Mutu a egalat pe final şi a câştigat lupta pentru locul de baraj.
Obligaţi să câştige pentru a spera la locul de baraj, timişorenii de la ACS Poli au fost mai motivaţi în prima repriză a meciului cu Concordia, de la Chiajna. Zaluschi a obţinut o lovitură de la 11 metri, după un duel cu Bucşa. Andrei Artean a transformat cu emoţii şi a stabilit scorul primei reprize, 1-0 pentru bănăţeni.
Ajutaţi de faptul că Juventus o conducea pe FC Voluntari la pauză, timişorenii au fost pentru câteva zeci de minute pe loc de baraj. Bawab a luat o acţiune pe cont propriu, dar a fost blocat în ultimul moment de Mădălin Smaranda.
Adrian Neaga le-a transmis jucătorilor săi scorul de la celălalt meci, 2- 1, rezultat care le asigura timişorenilor locul de baraj. ACS Poli s-a impus cu 1-0, dar a retrogradat, pentru că Voluntariul a egalat pe final în meciul cu Juventus şi a obţinut calificarea la baraj.