Concordia Chiajna - FC Botoșani 2-2, la Digi Sport 1. Punct preţios pentru Botoşani după un meci spectaculos
03.05.2019, 19:50
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Concordia Chiajna şi FC Botoşani au terminat la egalitate, 2-2 (1-0), vineri, la Chiajna, într-un meci din etapa a opta a fazei play-out a Ligii 1.
Ilfovenii au deschis scorul prin tunisianul Sofien Moussa (9), iar FC Botoşani a egalat prin autogolul portughezului Joao Meira (64), la centrarea lui Andrei Patache, fost jucător al Concordiei.
Echipa din Chiajna a revenit în avantaj prin golul înscris de algerianul Liassine Cadamuro (69), la o ieşire neinspirată a portarului Eduard Pap. Oaspeţii au egalat la scurt timp, prin Mihai Roman II (71).
FC Botoşani a obţinut primul punct în ultimele cinci deplasări. Concordia a obţinut două puncte în ultimele trei etape.
În sezonul regulat, cele două echipe şi-au împărţit victoriile, Concordia câştigând cu 2-0 în deplasare, iar FC Botoşani cu 1-0, pentru ca în turul play-out-ului să termine nedecis, 0-0.
Știrea inițială:
Concordia Chiajna - FC Botoșani este meciul care deschide balul în etapa a opta din play-out. Gazdele ocupă ultimul loc în clasament, iar un nou eșec pe teren propriu ar fi echivalent cu dezastrul: retrogradarea din primul eșalon, după opt sezoane.
În 12 partide din Liga 1 pe terenul de la Chiajna, cu FC Botoșani, Concordia a obținut cinci victorii, cinci remize, iar de cinci ori a pierdut. În februarie 2019, FC Botoșani s-a imus cu 1-0 pe acasă la echipa ilfoveană.
Ilfovenii nu renunță la încercarea să se salveze de la retrogradare. "Atâta timp cât matematic mai sunt șanse, eu o să mă lupt", a declarat Adrian Falub, antrenorul Concordiei. Concordia are o singură victorie în ultimele 22 de etape.
FC Botoșani nu a obținut niciun punct în deplasare în play-out, în trei partide.
Partida Concordia Chiajna - FC Botoșani este programată astăzi, de la ora 18:00, și va putea fi urmărită la Digi Sport 1, dar și pe site-ul digisport.ro pentru abonații RCS-RDS.