Comunicatul oficial al Stelei, după ce două amicale din mandatul lui Reghe sunt suspectate de "blat"
06.10.2015, 12:24Steaua nu a rămas fără reacţie după ce au apărut informaţii conform cărora două partide amicale din mandatul lui Laurenţiu Reghecampf sunt suspectate că ar fi fost aranjate la pariuri.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Campioana României a postat un comunicat oficial prin care neagă implicarea în orice astfel de aranjamente.
digisport.ro redă integral comunicatul Stelei:
"Steaua nu a fost şi nu este implicată în meciuri trucate!
Fotbal Club Steaua Bucureşti regretă faptul că numele clubului a fost implicat, fără voie, într-un rechizitoriu legat de trucarea unor meciuri din 2013 şi neagă orice implicare în astfel de practici.
Clubul nostru are o tradiţie îndelungată şi un nume respectabil atât pe plan naţional, cât şi internaţional, astfel încât considerăm că şi o simplă speculaţie cu privire la o implicare a Stelei în trucarea unor meciuri ar reprezenta o lipsă de respect şi o ofensă adusă celui mai titrat club din istoria fotbalului românesc.
Sperăm ca anchetele oficiale să aducă lumină în acest caz, în care clubul nostru pare să fie implicat doar ca şi victimă colaterală şi ne exprimăm, încă o dată, dezamăgirea cu privire la acest lucru.
FOTBAL CLUB STEAUA BUCUREŞTI", se arată în comunicatul oficial postat de campioana României.
Laurenţiu Reghecampf, antrenorul Stelei la meciurile cu Sturm Graz (3-3) şi Dinamo Moscova (1-2), ambele disputate în stagiul de pregătire din Antalya (2013), care sunt suspectate de blat, a răspuns şi el acuzaţiilor. DETALII AICI
Etichete: steaua , meciuri aranjate , comunicat steaua , blaturi steaua , comunicat oficial
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...