Comunicat CSA Steaua: ”Proiectul nostru prevede înscrierea în Liga a 4-a”
17.01.2017, 10:37Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti anunţă, într-un comunicat, că susţine în continuare proiectul înfiinţării unei echipe de fotbal de seniori, sub conducerea fostului internaţional Marius Lăcătuş.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”CSA rămâne consecvent proiectului de înfiinţare a echipei de fotbal de seniori, sub conducerea antrenorului coordonator (director tehnic) Marius Lăcătuş. Proiectul a fost prezentat oficial în cadrul conferinţei de presă din data de 14 decembrie 2016 şi prevede înscrierea în Liga a IV-a, promovarea, în fiecare an, prin merit sportiv, în ligile superioare, astfel încât, în anul 2020 echipa să poată accede în prima ligă valorică, sincronizându-se cu finalizarea modernizării stadionului de fotbal”, se arată în comunicatul remis Agerpres.
Totodată, CSA Steaua apreciază interesul mass-media pentru acest subiect, dar face precizarea că multe dintre declaraţiile din ultimele zile nu se înscriu în strategia de dezvoltare a proiectului secţiei de fotbal, ”acestea reprezentând pure speculaţii sau interpretări personale”.
”CSA Steaua Bucureşti va depune în continuare toate diligenţele legale pentru finalizarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată, precum şi pentru asigurarea punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în toate aceste cauze pentru protejarea mărcii ”Steaua Bucureşti” şi are aşteptarea legitimă de punere în executare a acestora de către toate părţile implicate, în termenul procedural legal, pentru a se evita procedura executării silite.
Toate demersurile în instanţă depuse pentru protejarea patrimoniului şi mărcii ”Steaua Bucureşti” au fost promovate de conducerea Clubului Sportiv al Armatei conform competenţelor legale. Departamentului juridic al CSA Steaua Bucureşti i-a fost asigurat constant sprijin juridic atât prin Direcţia Juridică a M.Ap.N., cât şi prin contractarea unei case de avocatură specializată în proprietate intelectuală în cadrul recursului CSA Steaua Bucureşti judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a condus la pronunţarea Deciziei civile nr. 3425/2014, prin care marca ”Steaua Bucureşti” a revenit în patrimoniul Clubului Sportiv al Armatei”, subliniază comunicatul.
”Promovând întotdeauna valorile sportive”, CSA Steaua Bucureşti îi asigură pe suporterii stelişti că ”va duce mai departe istoria de zeci de ani scrisă de generaţii întregi de sportivi şi că, prin demersurile sale va continua tradiţia fotbalistică roş-albastră”.
AGERPRES
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , csa steaua , echipa csa , comunicat csa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...