Exclusiv Comisia de Disciplină a decis în cazul Rapidului și al lui Dinamo! Ce sancțiune au primit giuleștenii
articol scris de Digi Sport13.03.2024, 15:18
Comisia de Disciplină a FRF a judecat, în ședința de miercuri, 13 martie, două spețe extrem de importante pentru viitorul imediat al SuperLigii.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
S-au analizat cazurile celor de la Rapid, aflată în lupta pentru titlu, și Dinamo, în cursă pentru salvarea de la retrogradare, care riscau să joace fără spectatori cel puțin un meci.
Comisia de Disciplină a decis: mai multe sectoare de pe stadionul Giulești vor fi închise, iar Rapid a fost amendată
După ce au fost analizate documentele depuse la dosar, inclusiv rapoartele arbitrilor și ale observatorilor de la meciurile Rapid - FCSB, scor 4-0, respectiv Dinamo - UTA, s-a luat o decizie finală.
În cazul celor de la Rapid, spectatorilor li s-a interzis accesul în sectoarele 106-109, 112-113 și 123 de pe stadionul din Giulești. De asemenea, giuleștenii au primit o amendă maximă de 60.000 lei, echivalentul a 12.000 de euro.
Jandarmeria intenționa să sesizeze, la rândul său, cele două foruri fotbalistice și exista temerea ca meciul Rapid - Farul să se dispute cu porțile închise.
”Am așteptat decizia. Sincer? Nu mi-a fost teamă de închiderea porților pentru că nu aveau de ce s-o facă. Nu au fost incidente. E adevărat că au fost aruncate unele torțe pe teren, ceea ce este regretabil, dar nu pot fi controlați toți oamenii. O să ne supunem deciziei, normal.”, a declarat Liviu Ungurean, alias Bocciu, liderul galeriei de la Rapid, pentru Digi Sport.
În cazul celor de la Dinamo, o decizie a fost amânată pentru că s-au cerut și alte documente la dosar.
Galerie Foto
Gică Hagi nu e de acord cu închiderea stadionelor
Chestionat dacă se va bucura de acest avantaj, în cazul în care va fi concretizat, Gică Hagi, managerul tehnic al campioanei, a spus că-și dorește un meci cu spectatori și nu cu tribune goale.
De altfel, până în acest moment, diriguitorii grupării de lângă Podul Grant nu au scos bilete la vânzare pentru primul meci din play-off.
”Fiecare meci de fotbal e făcut pentru suporteri. Eu nu sunt de acord cu închiderea stadioanelor. Nu pot plăti unii pentru alții. Suporterii trebuie să fie acolo. Ei merg la spectacol.
E urât și sinistru. Iei tot farmecul fotbalului”, a spus Hagi, într-o intervenție telefonică în direct, găzduită de emisiunea ”Fotbal Club”, de la Digi Sport.
Etichete: rapid , dinamo , superliga , jandarmeria
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...