Coman susţine că Astra s-a "fript" cu indienii lui Mutu. Mesajul lui Kumar pentru dinamovişti anunţă iminenţa tranzacţiei
23.11.2016, 11:01În urmă cu o săptămână, directorul general al lui Dinamo, Adrian Mutu, a dat câteva detalii despre negocierile avansate purtate de patronul clubului din Ştefan cel Mare cu o societate multinaţională puternică, Delamore and Owl Group of Companies, pentru o investiţie importantă.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
În această dimineaţă, preşedintele celor de la Astra, Dani Coman, le strecoară îndoiala în suflet suporterilor dinamovişti: "Indienii au fost şi la noi în curte, dar mie nu mi-au făcut o impresie strălucită, mi s-au părut neserioşi. Dar poate că Mutu a găsit alţi indieni", a declarat Coman înainte ca Astra să decoleze pentru meciul Austria Viena-Astra.
Altfel, Sanjeev Kumar a postat, pe contul personal de Facebook, un mesaj care le dă speranţe fanilor lui Dinamo. Omul de afaceri indian susţine că a fost contactat de mai mulţi fani ai grupării din Ştefan cel Mare, care şi-au manifestat îngrijorarea faţă de viitorul clubului.
În finalul postării, Kumar are un mesaj sugestiv, care arată că este în negocieri pentru preluarea lui Dinamo.
"Dinamo Bucureşti are nevoie de jucători puternici, care le pot oferi ceva fanilor. Şi jucătorii au nevoie să înţeleagă asta, clubul are un viitor, deci trebuie să dea 100% atât fizic, cât şi mental. Realizările din cariera lui Adrian Mutu îl fac o legendă a fotbalului şi ca mentor îi va inspira pe jucători să atingă ţinte înalte, pentru că el a făcut-o deja. E un tip pasional şi e foarte implicat la club, munceşte pentru fani şi este neobosit. Noi, ca grup, analizăm viitoarea noastră implicare şi, odată cu evoluţia lucrurilor, îi vom ţine pe fani la curent", a scris Kumar, pe contul său de Facebook.
Etichete: dinamo , astra , dani coman , investitor , sanjeev kumar , kumar la dinamo , mesaj kumar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...