Cojoc explică incidentul în care a fost înjunghiat: "Am sărit să-mi apăr frații!"
06.06.2013, 14:51Gălățeanul Samoel Cojoc a ajuns la spital în noaptea de luni spre marți, după ce a fost înjunghiat în abdomen în timpul unui scandal. Fundașul dreapta al Oțelului de 23 de ani se află acum în afara oricărui pericol și spune că de abia așteaptă se revină la pregătirile în vederea noului sezon.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Acesta a ținut să explice prin intermediul site-ului oficial al gălățenilor despre ce a fost vorba:
"Zilele trecute, în timp ce mă aflam împreună cu câţiva membri ai familiei mele, am fost victima unui incident pe care îl regret foarte mult. Este vorba despre un incident iscat din senin, am fost nevoit să-mi apăr fraţii, am fost rănit şi am ajuns la spital. Pe această cale, vreau să le transmit suporterilor FC Oţelul Galaţi că mi-am revenit şi că sunt nerăbdător să încep pregătirile pentru sezonul 2013-2014.
Am ales această cale de comunicare pentru a avea linişte în cele câteva zile de vacanţă rămase până la începerea pregătirilor şi am încredere că organele abilitate care cercetează cazul vor stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul. Anunţ totodată că activitatea sportivă nu-mi va fi afectată. Vă mulţumesc pentru susţinere!", a spus Cojoc.
Etichete: cojoc injunghiat , cojoc explica incidental in care a fost injunghiat , samoel cojoc , fotbalist injunghiat , incident cojoc , cojoc scandal galati , cojoc otelul galati
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...