Galerie Foto Coadă imensă la Arena Națională! Fanii FCSB-ului au luat cu asalt casele de bilete, înaintea derby-ului cu Dinamo
articol scris de Digi Sport21.07.2023, 11:43
Fanii FCSB-ului au luat cu asalt casele de bilete de la Arena Națională, înaintea derby-ului cu Dinamo, din etapa cu numărul doi a SuperLigii.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Meciul FCSB - Dinamo este programat sâmbătă, 22 iulie, de la ora 21:30, pe stadionul Arcul de Triumf, în direct la Digi Sport 1.
Interes ridicat pentru bilete la meciul FCSB - Dinamo
Sute de fani ai FCSB-ului au format o coadă în vecinătatea Arenei Naționale încă de la ora 9, deși casele de bilete s-au deschis abia la ora 11.
Până la ora 11, s-au strâns aproximativ o mie de persoane, iar coada se întindea până pe Bulevardul Basarabia, potrivit informațiilor Digi Sport.
Galerie Foto
La casele de bilete au ajuns și Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord FCSB, dar și Mihai Stoica, manager general la FCSB. Cei doi supervizează modul în care sunt vândute tichetele.
Vicecampioana României a stabilit o procedură specială pentru meciul cu Dinamo, având în vedere capacitatea scăzută a arenei Arcul de Triumf. Totodată, “roș-albaștrii” vor să evite ca fanii dinamoviști să cumpere bilete.
Prin urmare, fanii FCSB-ului își pot cumpăra maximum două bilete de persoană, în baza documentului de identitate.
Prețurile biletelor sunt următoarele:
- TRIBUNA 1 - 75 LEI
- TRIBUNA 2 - 50 LEI
Stadionul Arcul de Triumf are o capacitate de 8.207 locuri, iar la vânzare vor fi scoase doar 7.500 de bilete.
Acord între suporterii FCSB-ului și ai lui Dinamo
Suporterii FCSB-ului și cei ai lui Dinamo au bătut palma înaintea derby-ului de sâmbătă, de la ora 21:30, în direct la Digi Sport 1.
Astfel, dinamoviștii vor primi toată peluza de pe ”Arcul de Triumf” la meci, iar același lucru se va întâmpla și la partida retur, organizată de Dinamo.
Datorită acordului, Dinamo va avea 600 de suporteri la derby-ul de sâmbătă, nu 375, cât reprezintă 5% din capacitatea totală a arenei.
”Am vorbit cu galeria celor de la Dinamo, am ajuns la un acord cu reprezentanții peluzei lor, ei trebuiau sa primească 375 de bilete, dar am convenit să le dăm 600 de bilete.
MM ne-a spus că depinde de noi, cum vrem, așa că le vom da 600 de bilete. Sperăm sa respecte și ei promisiunea pe care au făcut-o pentru retur”, a spus Gheorghe Mustață, liderul galeriei FCSB-ului, în cadrul unei transmisiuni în direct pe TikTok.
Administratorii stadionului ”Arcul de Triumf”, mesaj pentru fani înainte de FCSB - Dinamo
Administratorii arenei Arcul de Triumf au publicat pe pagina oficială de Facebook un mesaj prin care îi roagă pe suporterii echipelor FCSB și Dinamo să adopte un comportament civilizat.
De asemenea, cei care se ocupă cu administrarea stadionului au subliniat că meciul dintre FCSB și Dinamo este o partidă cu un grad de risc ridicat.
”Este un meci cu un grad de risc extrem de ridicat, după cum au declarat chiar reprezentanții Jandarmeriei.
Știm cu toții rivalitatea dintre cele două echipe de fotbal și mai ales îndârjirea suporterilor înfocați. În acest moment, sperăm însă, că-și vor susține jucătorii într-un mod civilizat, că ne vom bucura cu toții de un regal fotbalistic și bucuria acestui meci nu va fi umbrită de incidente pe teren și în tribune.
Ne dorim de asemenea să savurăm victoria câștigătorilor, sau după caz, să primim înfrângerea cu demnitate fără să ne răzbunăm pe scaune și fără să vandalizăm stadionul, care ne dorim să fie în viitor gazda și altor competiții sportive menite să ne aducă bucurie. Dragi suporteri, vă așteptăm cu drag să ne bucurăm împreună de fotbal”, au scris administratorii stadionului Arcul de Triumf, pe pagina de Facebook.
Etichete: liga 1 , dinamo , arena nationala , bilete , superliga , fcsb , fcsb - dinamo , fcsb fani , fcsb bilete
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...