”Claudiu, oricum, este dat afară!”. Cum a fost convins Rednic să revină la Dinamo
14.10.2018, 09:31Claudiu Niculescu (41 de ani) a fost demis vineri noapte, la ora 02:00, după ce oficialii celor de la Dinamo bătuseră deja palma cu noul antrenor Mircea Rednic (56 de ani). Inițial, ”Puriul”, deși era liber de contract, a refuzat propunerea roș-albilor și a motivat prin faptul că nu vrea să-i facă una ca asta tocmai lui Niculescu, unul dintre foștii săi elevi, dar și unul dintre fotbaliștii cu care a avut o relație bună din punct de vedere profesional.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
A fost momentul în care a intervenit Ionuț Negoiță! Finanțatorul grupării din Șoseaua ”Ștefan cel Mare” l-a sunat pe Rednic și i-a spus că-l așteaptă la negocieri, pentru că oricum soarta lui ”Clau-gol” era pecetluită. "Claudiu, oricum, este dat afară, fie că acceptați dumnevoastră sau nu. Dacă nu vreți, ne reorientăm!”, i-ar fi transmis Negoiță lui Rednic, susține Gazeta. Atunci, Rednic a cerut puțin timp pentru răgaz, după care a acceptat întâlnirea.
Rednic nu a semnat încă!
De altfel, Mircea Rednic a refuzat două oferte din Belgia pentru a deveni pentru a patra oară antrenorul lui Dinamo. Anunțul a fost făcut chiar de tehnician, înainte să fie demis de Al Faisaly.
Contractul pe care dinamoviștii i l-au propus este unul valabil pe doi ani, iar obiectivul e clar: prezența în play-off.
”Cu domnul Rednic nu am semnat încă, dar suntem înțeleși în proporție de 99%. Mai sunt câteva detalii. Propunerea noastră este pentru doi ani. Cu domnul Rednic am discutat pe parcursul zilei de vineri. Trebuie să vedem cum acoperim zonele deficitare. Eu am încrederea că va duce echipa în play-off. Mai multe detalii nu pot să vă ofer. Dacă nu se întâmplă o catastrofă, luni dimineață vom semna”, a spus Alexandru David, în cadrul emisiunii Digi Sport Special.
Mircea Rednic a jucat şapte ani pentru Dinamo, între 1983 şi 1990, şi a avut, până acum, trei mandate pe banca roș-albilor: 2006-2007, 2008-2009 şi 2015-2016. A cucerit două titluri şi trei Cupe ca jucător şi un titlu ca antrenor cu gruparea din Ştefan cel Mare.
Reacția lui Niculescu, după ce a fost înlocuit cu Rednic: ”Nu sunt un terchea-berchea!”
Claudiu Niculescu (42 de ani) nu poate digera așa de ușor demiterea sa de la Dinamo! De când a fost sunat de către Alexandru David, președintele clubului, în miezul nopții de vineri spre sâmbătă, mai exact la ora 02:00, tehnicianul nu-și mai găsește liniștea. Niculescu vrea explicații și spune că nu este un terchea-berchea ce poate fi tras la răspundere după doar 20 de zile de mandat pe banca ”câinilor”.
”Este strigător la cer ce s-a întâmplat! Nu mă așteptam! Azi noapte, am fost sunat, nu mi s-a motivat decizia. Azi mă voi întâlni cu conducerea, dar nu mai rămân orice ar fi! Mi-au propus să fiu director general, însă am refuzat!
Nu sunt un terchea-berchea, am făcut doar 13 antrenamente la Dinamo. Nu mă așteptam să mi se întâmple așa ceva la Dinamo”, a replicat, vizibil iritat, Claudiu Niculescu.
CITEŞTE ŞI:
- UPDATE! Haos la Dinamo! Claudiu Niculescu, azi, la ultimul meci pe banca roș-albilor
- Claudiu Niculescu, sunat vineri noaptea la ora 02:00! Ce i-a spus președintele Alexandru David
Mişcarea făcută de conducerea celor din Ştefan cel Mare seamănă cu cea de la Cluj, unde tot după 3 meciuri Edi Iordănescu a fost nevoit să-şi facă bagajele după o victorie, un egal şi o înfrângere. Totuşi, Iordănescu jr. câştigase un trofeu, Supercupa, în jocurile disputate.
Etichete: dinamo , mircea rednic , claudiu niculescu , antrenor dinamo , rednic dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...