Claudiu Keșeru, ținta principală a lui Ilie Poenaru la UTA! Când urmează să primească un răspuns din partea atacantului
articol scris de Digi Sport26.05.2022, 12:55
Claudiu Keșeru (35 de ani) a intrat în dizgrația patronului Gigi Becali, astfel că va pleca de la FCSB după doar un sezon.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Keșeru a revenit la FCSB la sfârșitul lunii august a anului trecut, însă va fi nevoit să schimbe din nou echipa în această vară. Totul se întâmplă după ce Gigi Becali a anunțat că fotbalistul nu mai intră în calculele "roș-albaștrilor" din stagiunea următoare și chiar a decis să nu îl includă în lot la ultimele jocuri din play-off.
- 19 meciuri, cinci goluri și trei pase decisive sunt cifrele lui Claudiu Keșeru în acest sezon la FCSB
Claudiu Keșeru, ținta principală a lui Ilie Poenaru la UTA! Când urmează să primească un răspuns din partea atacantului
De situația lui Claudiu Keșeru vor să profite cei de la UTA Arad, iar Ilie Poenaru a anunțat că și-l dorește pe atacant sub comanda sa din sezonul următor. Cu toate acestea, arădenii nu vor avea o misiune ușoară, asta deoarece actualul fotbalist al FCSB-ului este ofertat de mai multe cluburi, însă antrenorul "Bătrânei Doamne" continuă să spere că va primi un răspuns pozitiv din partea jucătorului.
"E adevărat, recunosc, mi-l doresc. Am şi discutat cu el şi vom vedea, trebuie să recunosc. Depinde şi de el şi de ofertă. Ştie şi el (n.r. că este o perioadă scurtă până când să se decidă) şi mi-a transmis că o să mă anunţe foarte repede. Eu sper ca până la sfârşitul săptămânii sau la începutul săptămânii viitoare să spună.
(n.r. este un jucător care nu a păcălit fotbalul) Tocmai de aceea mi-l doresc. Din punctul meu de vedere, la tot ce am analizat în acest campionat, ca număr 9… mai este Koljic de la Craiova, un jucător foarte bun, şi Keşeru. Mai sunt, nu vreau să jignesc, Doamne fereşte, dar pe ceea ce vreau eu să joc, pe principiile mele, el este jucătorul de care aş avea mare nevoie.
Ar trebui să fie mai mulţi şi mai tineri, dar din păcate nu se găsesc. Eu cred că în generaţiile următoare vor fi. Vedem ce se întâmplă la Hagi, la FCSB, eu cred că vor fi", a declarat Ilie Poenaru, potrivit AS.ro.
Economia pe care o face Gigi Becali odată cu plecările lui Paulo Vinicius și Claudiu Keșeru
Paulo Vinicius are la FCSB un salariu de 15.000 de euro, în timp ce Claudiu Keșeru a încasat în ultimul sezon 25.000 de euro în fiecare lună, fiind al doilea cel mai bine plătit jucător din lot, după Florin Tănase, cu un salariu de 30.000 de euro pe lună.
Astfel, Gigi Becali va ”scăpa” de plata a 40.000 de euro lunar, ceea ce într-un an înseamnă aproape jumătate de milion de euro, 480.000.
În privința investițiilor perioadei de mercato următoare, la FCSB se anunță o vară ”liniștită”, pentru că Gigi Becali a anunțat că nu va cheltui sume mari și va încerca să aducă doar doi fundași centrali.
Etichete: claudiu keseru , transfer keseru , ilie poenaru , keseru uta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...