Ciprian Deac recunoaște problemele de la CFR Cluj: "Ceva nu e bine, asta e clar!". Titlul, în pericol
articol scris de Digi Sport20.02.2022, 22:10
CFR Cluj a mai făcut un pas important în lupta pentru titlu, odată cu victoria de pe teren propriu în fața lui Rapid, scor 2-1, din cadrul etapei cu numărul 27 a Ligii 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Pentru formația din Gruia, erou a fost Ciprian Deac (36 de ani), care a marcat golul victoriei în minutul 84, după ce mingea a ajuns cu noroc în zona lui.
Ciprian Deac recunoaște că CFR Cluj are probleme
La flash-interviul de după meci, veteranul clujenilor a recunoscut că echipa sa are probleme. Ardelenii au pierdut mai multe puncte în ultimele meciuri de campionat și puteau s-o facă la fel de ușor și la meciul cu Rapid.
Deși CFR Cluj a obținut trei puncte, Deac crede că titlul poate fi pierdut foarte ușor dacă echipa continuă în acest ritm. FCSB este la 8 puncte distanță, dar punctele tuturor echipelor se vor înjumătăți după finalul sezonului regulat.
"Nu știu ce se întâmplă, dar ceva nu e bine, asta e clar. Eu zic că e prea devreme să vorbim de puncte, hai să se termine campionatul regulat. Vom vedea care va fi avansul nostru, dacă va fi.
Vom vedea, în play-off va începe alt campionat, suntem conștienți de acest lucru. Punctele se vor înjumătăți și dintr-un meci două putem fi ajunși. Nu e prima dată când a doua repriză o începem modest.
De pregătiți, suntem pregătiți. Nu știu, nu-mi explic. La experiență noastră ar trebui să dăm și golul 2 și să avem parte de liniște.
În această seară chiar a fost o atmosferă superbă, echipa Rapid are niște suporteri minunați care merg peste tot cu ea. Chiar m-am simțit bine, pentru că peste tot unde m-am uitat am văzut doar alb-vișiniu", a declarat Deac.
VIDEO cu rezumatul meciului CFR Cluj - Rapid 2-1:
Etichete: ciprian deac , cfr cluj rapid , liga 1 etapa 27
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...