Exclusiv Ciprian Deac, cel mai bun veteran al sezonului în ancheta Digi Sport: ”Mai este loc de trofee!”
articol scris de Digi Sport27.05.2022, 17:32
Ciprian Deac (36 de ani) a fost desemnat ”veteranul sezonului” în cadrul premiilor ”Balonul Digi Sport”.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
La finalul acestui sezon, Ciprian Deac a devenit din nou campion al României alături de CFR Cluj, al cincilea titlu consecutiv. În total, Deac are șapte titluri câștigate alături de formația ardeleană, la care se mai adaugă două Cupe și cinci Supercupe ale României.
Ciprian Deac, cel mai bun veteran al sezonului în ancheta Digi Sport: ”Mai este loc de trofee!”
Ciprian Deac a avut o intervenție telefonică în cadrul emisiunii Liga Digisport în care a vorbit despre ultimul titlu câștigat, dar și despre echipa națională.
În plus, decarul ardelenilor a transmis că toate gândurile celor de la CFR Cluj se îndreaptă acum către cupele europene.
”Aș fi preferat să îmi dați premiul pentru cel mai tânăr jucător. Vă mulțumesc foarte mult. Prin acest premiu este apreciată munca mea și a echipei. Sunt jucători foarte buni, de mare experiență, care au jucat la un nivel foarte mare.
Tot timpul mai este loc de trofee. M-am bucurat foarte mult, ca și cum ar fi fost primul campionat câștigat. A fost puțină presiune. Conducând tot campionatul, era păcat să nu terminăm primii. Am meritat pe deplin. Am condus campionatul de la un capăt la altul. În play-off am avut câteva sincope. Cele două meciuri ne-au dat emoții. Per total, am fost echipa cea mai bună.
Toate gândurile noastre sunt la cupele europene. Vrem să ajungem cât mai departe. Vrem să ne ajutăm pe noi financiar, dar și clubul. Cu cât vom înainta în aceste competiții, va fi bine pentru toată lumea.
Mie îmi place să fiu realist și să fiu corect cu mine. În momentul de față sunt jucători mai buni și mai tineri care pot ajuta mai mult echipa națională. Să nu se înțeleagă greșit. Nu mă retrag. Voi fi alături de ei, știu ce înseamnă echipa națională. Sunt cele mai frumoase emoții când îmbraci acel tricou”, a declarat Ciprian Deac la emisiunea Liga Digisport.
Ciprian Deac a dat verdictul în finala Champions League
Finala Champions League dintre Real Madrid și Liverpool va putea fi urmărită sâmbătă, de la ora 22:00, LIVE pe Digi Sport 1 și pe Digi4k. Cele mai tari faze VIDEO sunt în timp real pe digisport.ro.
Deac s-a declarat un fan al lui Real Madrid și a mărturisit că își dorește ca echipa antrenată de Carlo Ancelotti să se impună la Paris.
”Mi-ar plăcea să câștige Real Madrid. Sunt fanul lor. Mi-ar plăcea să câștige. Va fi un meci echilibrat, sunt cele mai bune echipe. Văd un plus de experiență la Madrid. Au jucători care au mai câștigat această competiție și știu să joace finale”, a declarat Ciprian Deac la emisiunea Liga Digi Sport.
Etichete: cfr cluj , ciprian deac , balonul de aur digi sport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...