Ciobotariu, aclamat de copii. Cum l-a "păcălit" pe rivalul său + ce spune despre Tamaș, care nu mai este președinte
articol scris de Digi Sport27.08.2021, 21:43
FC Voluntari a bifat a treia victorie în 7 etape, 2-1 cu Chindia, iar Liviu Ciobotariu este liniștit, în sfârșit, după un start prost de campionat.
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
FC Voluntari - Chindia Târgoviște 2-1
"Un joc care, practic, a confirmat 70 de minute pe care le-am jucat ca la Arad. Îmi felicit echipa. Am fost inspirat, am schimbat sistemul și am surprins adversarul. În prima repriză am avut 4-5 situații.
E o victorie meritată, am avut agresivitate, am pasat destul de bine, am avut posesie și cel mai important e că, după ce am fost egalați, am avut reacție", a spus Ciobotariu la final.
Liviu Ciobotariu: "Special pentru acest joc am schimbat sistemul"
Ciobotariu a explicat cum a reușit să-și surprindă rivalul de pe banca Chindiei, pe Emil Săndoi.
"Special pentru acest joc am schimbat sistemul pentru că anticipam că Chindia va juca 4-4-2 și am considerat că e mai util acest sistem. Am avut situații de a marca, am centrat din lateral, exact ca la golul 2.
Nu reușeam nimic fără atitudinea jucătorilor și cum s-au prezentat ei. Am avut nevoie de cele 3 puncte. În 3 meciuri, am luat 9 puncte acasă, asta mă bucură pe moment, dar va trebui să fim la fel de atenți și să avem un joc elaborat și în deplasare pentru că nu am luat niciun punct în deplasare.
Obiectivul e să nu mai avem acele griji la final de campionat, să nu ne mai aflăm pe loc de baraj, au fost emoții prin care nu mai vreau să trec", a explicat Ciobotariu.
Antrenorul celor de la Voluntari a fost aclamat de copii la partida cu Chindia Târgoviște. Aceștia au format practic galeria echipei ilfovene.
"Da, mi s-a mai strigat numele de o galerie de copii, mă bucur că sunt apreciat aici, depun o muncă aici și mă bucur că e apreciată munca mea", a precizat Ciobotariu.
Liviu Ciobotariu: "Am discutat două-trei zile cu Tamaș"
Liviu Ciobotariu a explicat cum a primit decizia lui Gabi Tamaș de a nu mai fi nici președinte al echipei, nici căpitan.
"Am discutat cu Gabi după meciul de la Arad, am discutat două-trei zile. Asta a fost decizia lui, am fost total de acord cu el, i-am respectat decizia. Noi avem nevoie de el indiferent că are sau nu banderola. E liderul vestiarului", a spus Ciobotariu.
VIDEO cu rezumatul meciului FC Voluntari - Chindia Târgoviște 2-1:
Etichete: liviu ciobotariu , voluntari chindia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Autorizarea acordată Kievului de către Washington pentru ca Ucraina să utilizeze rachete americane...